Unora le place să schieze, alţii preferă patinajul sau snowboardul, dar mai sunt şi cei care se simt mai în siguranţă în campania unui pahar cu vin fiert, la poalele pârtiei.
De la pupitrul ştirilor sportive pe care le prezintă la TVR 2, Eda Marcus recunoaşte că modalitatea în care i-ar plăcea să-şi petreacă timpul liber este practicând schiul, în compania celor dragi. „Vacanţa ideală pentru mine este la schi, pe o pârtie lungă, plină de zăpadă, care trebuie să fie bătătorită - pentru o alunecare optimă; şi multe persoane dragi prin preajmă!
Mult timp, în copilărie credeam că lipsa unui echipament performant era un minus pentru «performanţele mele», şi îmi doream foarte mult unul. Cu timpul însă, am realizat că pentru a practica un sport, oricare ar fi acela, nu ai nevoie de echipamente sofisticate, scumpe, ci doar de dorinţă, ambiţie şi pasiune.
De multe ori, mă amuza teribil snobismul unor oameni care defilează pe pârtia de schi cu cele mai noi generaţii de echipamente şi nu sunt în stare să stea pe schiuri nici câţiva metri! Asta nu înseamnă însă, că un echipament de calitate nu îţi asigură o protecţie mai mare sau că nu îţi uşurează din efort... ", a punctat prezentatoarea TV.
Magda Pălimariu, prezentatoarea rubricii Meteo de la Pro TV, este o schioare împătimită. Pentru că iubeşte iarna şi locurile în care poate să practice acest sport, destinaţiile preferate ale Magdei sunt staţiunile din Austria. „De câţiva ani, am tot mers în Austria, la Innsbruck şi la Neustift, unde te poţi bucura de pârtii mari, foarte largi, cu diverse grade de dificultate.
În urmă cu doi ani, însă am descoperit Norvegia: acolo am petrecut Revelionul şi pot să spun că m-am îndrăgostit de oraşul Lillehammer. Le recomand tuturor celor care iubesc schiul să meargă în Norvegia", adaugă vedeta TV.
Roxana Ciuhulescu, gazda emisiunii „ProMotor", transmisă de Pro