Privatizarea prin intermediul pietei de capital a principalelor companii din portofoliul statului ar aduce la buget venituri de peste 3 mld. euro, potrivit calculelor ZF.
Unul dintre punctele programului de guvernare al Guvernului condus de Emil Boc pentru perioada 2010-2012 este utilizarea mai buna a pietei de capital de catre autoritati prin: plasarea prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a unor emisiuni de obligatiuni de stat, vanzarea prin mecanismele BVB, prin oferta publica, a unor pachete de actiuni la companii detinute de stat din domeniul energetic si oferte suplimentare de actiuni ale unor societati deja listate la BVB la care statul detine inca actiuni.
Un astfel de punct nu a mai existat intr-un program de guvernare din 2001 incoace, de la Guvernul condus de Adrian Nastase, care propunea utilizarea Bursei in procesul de privatizare a companiilor din sectorul energetic. In ultimii cinci ani au fost listate la Bursa doar doua companii de stat, Transelectrica (in 2006) si Transgaz (la sfarsitul lui 2007). Vanzarea prin oferta publica a unor participatii minoritare detinute la companii din sectorul energetic ar aduce statului fonduri semnificative. Prin vanzarea unor pachete de 20% din companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau Nuclearelectrica, statul ar putea sa atraga interesul marilor fonduri straine de investitii si totodata ar pastra controlul asupra companiilor respective, in care Fondul Proprietatea detine de asemenea participatii minoritare semnificative.
Prin listarea a 20% din Hidroelectrica, cea mai valoroasa companie de stat, la buget ar putea ajunge peste 650 mil. euro, in conditiile in care compania era evaluata la circa 3,29 mld. euro, conform anuarului ZF "100 cele mai valoroase companii din Romania", realizat impreuna cu casa de investitii Capital Partners.
De asemenea, vanzarea prin oferte publice s