În 26 martie 2009, la Teatrul Barrymore a avut premiera Regele moare (Exit the King) de Eugčne Ionesco, un spectacol cu angajament limitat, avându-i în distribuţie pe: Geoffrey Rush (Regele Bérenger) şi Susan Sarandon (Regina Marguerite).
Spectacolul era o reluare americană a versiunii din 2007 produsă în Melbourne (Australia), cu aceiaşi doi mari actori în rolurile titulare. Pentru Susan Sarandon a fost primul rol pe Broadway, după o absenţă de aproape 40 de ani, experienţă asumată numai la insistenţele lui Geoffrey Rush, obsedat de acest rol şi dornic să-l rejoace, fiind totodată şi traducător al textului, alături de Neil Armfield, regizorul producţiei.
Regele moare a fost foarte rar montat în Statele Unite în ultimii 40 de ani, iar textul n-a mai găsit susţinători nici în mediul universitar american, care preferă Cântăreaţa cheală şi Rinocerii ca exemple ale absurdului ionescian.
Prin urmare, alegerea acestui text pentru publicul american al unui cunoscut teatru comercial părea puţin riscantă, dacă nu chiar o investiţie proastă. Numai că atmosfera şi realităţile descrise de piesă sunt nişte fapte cu care lumea americană, azi, pare să fie extrem de familiarizată. Şirul lung şi public al sicrielor militare care se întorc acasă din toate teatrele de operaţiuni unde Statele Unite sunt implicate seamănă cumva cu regatul lui Bérenger, care rămâne fără locuitori. Aşa că ideea unui spectacol care să vorbească despre iminenţa morţii unui public care începe să-şi admită mortalitatea seamănă mai degrabă un alt fel de reality-show, unul care valorifică mizeria, disperarea şi descompunerea, spre deosebire de emisiunile preferate de americani, care elogiază operaţiile estetice, dietele minune şi aparatele de gimnastică şi masaj care transformă orice om obişnuit într-un semizeu desprins de pe peliculele de la Hollywood.
Spectacolul începe cu Juliette (An
