30.000 de saşi transilvăneni au fost deportaţi în 1945 în Uniunea Sovietică. Până la eliberarea lor, în 1949, peste 3.000 au murit în lagărele de muncă. Doar 1 deportat din 7 s-a întors în Transilvania.
Începuturile
Am avut o copilărie tristă. De fapt, nu prea am avut copilărie. Ambii mei părinţi au murit într-un accident de muncă, când eu aveam patru ani, lucrau amândoi într-o fabrică. Trimisă am fost mai apoi într-un orfelinat ţinut de călugăriţe, undeva lângă Sibiu. Nu pot şi nu vreau să-mi amintesc de această perioadă a vieţii mele. Peste ea se lasă o cortină de ceaţă rece, un trecut închis. (...)
Nu vreau să dau prea multe detalii despre adolescenţa şi tinereţea mea, petrecute sub semnul Grupului Etnic German, înfiinţat în noiembrie 1940. Aşa cum scria în statutul său, el i-a legat pe etnicii germani din România pe viaţă şi pe moarte de soarta Germaniei Naţional-Socialiste. Şi chiar aşa a şi fost. Prăbuşirea Germaniei a însemnat şi prăbuşirea noastră, ca etnie transilvană.
Poate că am o vârstă care tratează selectiv amintirile, poate mi-e teamă să nu credeţi că eram cu toţii nazişti. Nu, nu doresc să vă dau prea multe detalii. Revine totuşi în amintirea mea, cu multă forţă revine, sărbătorirea zilei de naştere a lui Hitler. 20 aprilie 1944. Ne găseam cu toţii, îmbrăcaţi în costume de duminică, într-o pădure de la marginea oraşului Sibiu. Deodată cerul a devenit negru de avioane, ca şi cum soarele ar fi fost ascuns de o perdea de ulei şi fum. Liniştea moale ca o pânză a văzduhului de primăvară nu mai exista. Am plecat cu toţii pe la casele noastre, îngrijoraţi. Generaţia mea a fost o generaţie distrusă de război şi de o soartă care nu ne-a iubit. Dintre toţii flăcăii de la acea serbare câmpenească, toţi frumoşi şi drepţi ca nişte brazi, doar unul singur s-a mai întors din prizonierat. (...)
După 23 August 1994, ziua în care România a
