Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii locali au aprobat taxe si impozite reduse la Mangalia

Publicat in Ziua Constanta, marți 22 decembrie 2009 ·

Premieră în cadrul Consiliului Local Mangalia: toate formaţiunile politice ce fac parte din acest organism au fost prezente la şedinţa ordinară, convocată ieri dimineaţă. Din cele 51 de proiecte de pe ordinea de zi propusă de primarul suspendat Mihai Claudiu Tusac, consilierii au dezbătut numai 14, restul fiind amânate.

La acestea, au mai fost adăugate alte trei proiecte, propuse de comisiile de specialitate - aprobarea listei de priorităţi pentru anul 2009, cuprinzând dosarele depuse pentru locuinţe sociale, aprobarea programului local multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe, precum şi aprobarea micşorării tarifului gigacaloriei.

Consilierii locali au validat un nou coleg, pe Mihai Crăciun (PDL), care a înlocuit-o astfel pe Laura Condur, devenită incompatibilă pe această funcţie, din cauza funcţiei de manager al Sanatoriului Balnear Mangalia. Consilierii locali au mai aprobat lista nominală a unor terenuri ce fac parte din domeniul privat al Municipiului Mangalia, trecerea unor terenuri din domeniul public al oraşului în cel privat, precum şi utilizarea fondului de rulment pe anul 2009, care va fi folosit pentru acoperirea unei părţi a cheltuielilor pentru subvenţia la încălzire. Datoria actuală a primăriei este de 24 de miliarde de lei vechi pentru 2008 şi de 37 de miliarde de lei vechi pentru 2009.

Festivalurile, taxate cu 5% din valoarea biletelor

Aleşii locali au votat, cu patru abţineri ale PSD-ului, taxele şi impozitele pentru 2010. Cu excepţia celor pe care Guvernul a stabilit că trebuie majorate, toate celelalte au fost substanţial reduse, cu până la 50%.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2010, terenurile arabile intravilane vor fi impozitate cu sume cuprinse între 7 lei/ha şi 46 de lei/ha, în funcţie de amplasament şi de ceea ce se cultivă pe acestea, în timp ce acelea aflate în extravil

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°