Vasile Mardare a transportat în perioada Revoluţiei arme, muniţie şi revoluţionari. El a făcut parte din grupele de voluntari care au condus transportoarele-amfibie prin judeţ, după ce le-au „confiscat" din „Steagu".
„Nu am fost un erou, vreun mare disident şi nu am pretins niciodată aşa ceva. În 1989, eram doar un bărbat de 35 de ani, cu doi copii mici, cu care stăteam câte trei-patru ore la coadă pentru a cumpăra nişte brânză sau ouă. Dar am umblat printre gloanţe şi am încercat să conving pe câţi mai mulţi să iasă în stradă", îşi aminteşte Vasile Mardare despre sfârşitul anului 1989 şi începuturile democraţiei în România.
În Decembrie 1989, Vasile Mardare lucra în cadrul unei secţii speciale a uzinei „Roman", care se ocupa de construcţia de amfibii, situată în zona cartierului Noua. În seara de 21 lucra în schimbul doi, iar în jurul orelor 22.00, împreună cu mai mulţi colegi a plecat spre centrul oraşului, în zona Astra făcând joncţiunea cu manifestanţii conduşi de Costică Dinu. A urmat o noapte şi o zi de marşuri prin oraş, iar din 23 decembrie s-a oferit voluntar pentru a manevra transportoarele-amfibie cu care se deplasau unii militari sau revoluţionari.
„Nu credeam că scăpăm"
Între 23 decembrie 1989 şi 26 ianuarie 1990, Vasile Mardare a trecut pe acasă doar pentr a-şi lua câte ceva de mâncare. În rest a stat mai mult în transportor, care a devenit în timpul deplasărilor o ţintă. Ca şi oamenii aflaţi înăuntru.
„Prima oară s-a tras asupra noastră în pădurea de lângă Predeal, apoi pe strada Mihai Viteazu, iar ultima oară lângă Colegiul „Unirea". Din al doilea baraj, lângă şcoala de ofiţeri, nu credeam că scăpăm. S-a tras atât de mult încât roţile, chiar dacă aveau sistem de autoumflare, s-au făcut praf ", ne-a spus Mardare.
Ulterior s-a implicat în aflarea adevărului despre evenimentele de la Braşov şi a dat numele unei cărţi de
