Comuniştii l-au condamnat la 24 de ani de temniţă, în minele de uraniu Cavnic, la Poarta Albă şi Periprava. Fost deţinut politic, Vasile Budu, din Făurei, a luptat cu forţele de Securitate în Munţii Vrancei. A trudit la roabă cu Corneliu Coposu, fiindu-i redusă pedeapsa la intervenţia Anei Pauker.

Născut în Sudiţi, Ialomiţa, Vasile Budu este unul dintre puţinii supravieţuitori ai lagărelor comuniste.

A luptat cu arma în mână împotriva colectivizării forţate şi a forţelor de securitate, în Balta Ialomiţei, Pădurea Babadag şi Munţii Vrancei.

A scăpat de gloanţe, însă a fost torturat timp de şase luni, bătut şi aruncat în temniţă, pentru „crimă împotriva regimului popular".

A simpatizat cu profesorul Caranica

„În anul 1948, am intrat în conflict cu autorităţile, din cauza pământului. Am încercat să opresc violenţele şi umilinţele la care era supus tatăl meu, oponent al colectivizării forţate. După confruntarea cu primarul din satul natal, m-am refugiat în Balta Ialomiţei, apoi în Pădurea Babadag, în zona comunei Greci, Tulcea", povesteşte Vasile Budu.

Împreună cu alţi români care s-au opus „dictaturii roşii", Budu a aderat la grupul de partizani anticomunişti conduşi de prof. univ. Neculai Caranica.

„Am ajutat sătenii împotriva abuzurilor autorităţilor comuniste, pentru că oamenii erau deposedaţi forţat de pământ. După căderea grupului Caranica şi sinuciderea acestuia, m-am refugiat în zona Costeşti, Vrancea, dincolo de Tulnici, împreună cu cei rămaşi", îşi aminteşte Budu.

Majoritatea deţinuţilor erau intelectuali

Unul câte unul, grupurile de partizani anticomunişti erau lichidate. În 1949, în grupul lui Budu mai erau câţiva partizani.

Rămaşi fără alimente şi fără muniţie, partizanii s-au predat, fiind anchetaţi, în condiţii brutale şi inumane, de către Securitatea Călăraşi.

Un an mai târziu, Vasile Budu