Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii ne dau gratis F-16 aflate în uz dacă le "revitalizează" tot ei

Publicat in Curierul, marți 22 decembrie 2009 ·

Răspunsul oficial va veni la jumătatea lunii ianuarie, după ce Departamentul Apărării din SUA va obţine aprobarea Congresului

Până la sfârşitul lunii februarie se poate negocia cel mult 5% din contract

Aşteptate cu interes de oficialii din domeniul Apărării, avioanele multirol ar putea ajunge în sfârşit în România: Ministerul român al Apărării a primit recent un răspuns neoficial favorabil din partea Statelor Unite ale Americii pentru cele 24 de avioane F-16 Block 25 aflate în uz, potrivit căruia americanii ar fi de acord să ne livreze aparatele de zbor gratis, dacă acceptăm să le revitalizeze tot ei, cheltuiala urmând să fie suportată de către statul român.

Potrivit unor surse militare citate de NewsIn, Departamentul Apărării al SUA va trebui să obţină aprobarea Congresului, aceasta urmând să se întâmple cel mai probabil în prima săptămână din luna ianuarie, răspunsul oficial putând ajunge la Bucureşti la jumătatea lunii. Din acel moment, spun aceleaşi surse, statul român are la dispoziţie aproximativ 45 de zile pentru a da un răspuns ofertei înaintate de Guvernul Statelor Unite. De asemenea, în acest timp s-ar putea negocia cel mult 5% din contract, precizează surse din MApN pentru NewsIn.

Oficialii din MApN au mai declarat că s-au înţeles cu partea americană "în proporţie de 95%", urmând să mai fie puse la punct câteva aspecte care ţin de armamentul care ar urma să fie pus pe avioane. "În luna decembrie, o echipă formată din 15 specialişti de la Lockeed Martin (n.r. - producătorul avioanelor F-16) au fost în România, pentru a discuta cu specialiştii din cadrul Ministerului Apărării detalii legate de această ofertă, echipamente şi tipuri de armament care ar urma să fie puse pe aceste avioane", au afirmat sursele citate.

Oferta nu prevede offset

În răspunsul neoficial transmis părţii române, se menţionează că Gu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 53 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale - Acces gratuit la Muzeul Naţional de Istorie a României

News.ro acum 25 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale. Sunt disponibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium şi Muzeul Jucăriilor. De asemenea,

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Un al doilea picior amputat furat de la Spitalul Cantacuzino, găsit de polițiști

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii Capitalei au făcut încă o descoperire, în cazul picioarelor amputate furate de la Institutul Cantacuzino din București. Potrivit surselor stiripesurse.ro, în zona deșeurilor a mai fost găsit, marți, 14 ianuarie 2025, unul dintre picioarel

George Simion a fost ales vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, al treilea grup ca mărime din Parlamentul European

HotNews acum 20 minute
Partidul AUR a anunțat marți că președintele său, George Simion, a fost votat, într-un congres care a avut loc la Bruxelles, să ocupe funcția de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), al treilea grup ca mărime

Cazul celor trei picioare amputate furate de la Spitalul Cantacuzino. Noi detalii din anchetă

HotNews acum 3 ore
Poliţiștii bucureșteni au deschis un dosar pentru furt calificat după ce un bărbat a intrat într-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde a sustras trei picioare care au fost amputate, potrivit News.ro. De asemenea, Direcţia de Sănăta

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°