În Ţara Moţilor se spune că tradiţia e la ea acasă ca nicăieri altundeva. Printre stânci şi păduri care parcă se încăpăţânează să reziste avanlaşelor de fierăstraie, Ţara de Piatră, aşa cum mai este cunoscută patria moţilor, ascunde poveşti de viaţă tulburătoare. Sursa: Alina Vataman Oamenii locului privesc cu seninătatea înţelepţilor toate transformările aduse de modernitate şi se resemnează în faţa lor, înţelegând că toate fac parte din natura lucrurilor.

Lupta cu tendinţele actuale nu a ocolit nici una dintre cele mai străvechi tradiţii ale românilor, prelucrarea lemnului, care însă, contrar aşteptărilor, nu a pierdut chiar totul. O spune Traian Chira al Nuţului, un bătrân dogar din comuna Avram Iancu din judeţul Alba. Departe de lume, pe vârf de deal, bătrânul de 80 de ani trăieşte cu gândul la zilele în care doaga şi butoiul din lemn erau la mare căutare.

Pentru el, Revoluţia nu a adus multe schimbări, dar recunoaşte că azi o duce mai greu, fiindcă lemnul a fost înlocuit de plastic, iar butoaiele care respectă normele UE nu sunt deloc bune pentru a păstra ca înainte vinul, brânza sau murăturile. Dogăria nu piere Din fericire atât pentru bătrân, cât şi pentru restul meseriaşilor din breasla sa, abundenţa lemnului de esenţe diferite a păstrat dogăria încă în floare în Apuseni. În Avram Iancu, meseria aceasta se practică din buni şi străbuni. Bătrânul îşi aminteşte că, pe vremea când era tânăr, în satul lui erau doar trei meşteri renumiţi în ale dogăriei.

Acum, pe orice uliţă ai merge, din trei în trei case, e imposibil să nu auzi vreun abric cum zumzaie, muşcând din lemnul de fag, salcâm sau stejar. Bătrânul Traian spune că unii s-au specializat, lucrează acum ”la scară industrială” şi fac şindrilă ori materiale de construcţii pentru case. Alţii, foarte puţini, ce-i drept, printre care şi el, au rămas fideli dogăritului clas