Unde vă aflaţi în decembrie 1989?

Aproape întregul an 1989 l-am petrecut în München, unde eram directorul interimar al departamentului românesc al Europei Libere. Fusesem numit în această funcţie după decesul lui Vlad Georgescu. În luna octombrie, directorul general al postului mi-a cerut să pun capăt interimatului şi să devin directorul permanent al departamentului românesc. La insistenţa familiei mele, a trebuit însă să nu dau curs acestei propuneri generoase şi să mă întorc la Washington, la vechea mea funcţie de corespondent în capitala americană. Se întâmpla cu două luni înainte de revoluţie.

În URSS se organizau primele alegeri libere, în martie 1989, pentru Congresul Deputaţilor Poporului, în Polonia se organizau primele alegeri libere, câştigate de Solidaritatea, Ungaria îşi deschidea graniţele către Austria pentru ca sute de mii de est-germani să traverseze spre Germania de Vest, ca un castel de cărţi de joc se prăbuşeau regimurile comuniste din estul Europei. Cum se vedeau de la Washington aceste evoluţii? Era ceva aşteptat? Era ceva dorit? Doar SUA erau principalul adversar al sovieticilor în timpul Războiului Rece.

Evident că erau schimbări dorite, aşteptate cu interes şi susţinute la Washington. Americanii erau la curent cu ce se întâmpla în Est şi au încurajat mişcările protestatare nu în puţine feluri, între altele şi prin finanţarea unui post de radio, care se numea Europa Liberă/Libertatea şi care transmitea spre toate aceste ţări, inclusiv Uniunea Sovietică. Acest post, ascultat de milioane de oameni din spatele a ceea ce se numea atunci Cortina de Fier şi care promova schimbarea, i-a ţinut pe polonezi, pe cehi, pe români şi pe ceilalţi est-europeni la curent cu evenimentele şi le-a inspirat încrederea în puterea lor de a scăpa de comunişti. Tot prin acest post de radio au aflat ei de susţinerea de care se bucurau în Occident ş