Preşedintele trebuie să reziste ispitei de a se crede omul providenţial, care să schimbe nu doar Constituţia şi legile care au blocat regenerarea statului, ci şi manualele de istorie.
Începând cu aceste alegeri, Traian Băsescu devine istorie din punct de vedere electoral. Cel puţin teoretic pentru că nu ştim dacă Alianţa Anti nu se va pune cândva în mişcare pentru a încerca din nou să-l suspende , va fi preşedintele care va conduce România următorilor cinci ani. Are, aşadar, şansa de a intra în istorie, singura întrebare fiind cum o va face. Va fi acel preşedinte reformist, aşa cum a promis în campanie, când a înlocuit ţepele din Piaţa Victoriei cu reforma statului, sau acelaşi preşedinte izolat politic, ale cărui viziuni pe termen lung nu se regăsesc în faptele imediate, pradă temperamentului şi ispitelor?
Va fi Băsescu nu doar un lider puternic, care se va bate cu parlamentul, oligarhii şi presa, ci şi unul înţelept, care va şti să coaguleze forţele active şi instruite ale societăţii, care va înţelege să pună frâu politizării şi poftei de bani şi mărire a puternicilor din propriul partid? Adică, va înţelege Băsescu faptul că reforma în sens mai larg nu o exclude pe cea din PD-L şi că o uniune a fripturiştilor de toate culorile va fi la fel de primejdioasă ca şi Alianţa Anti? Că ambele au mijloace egale de a bloca regenerarea statului? Mai pe şleau spus, va putea rezista preşedintele ispitei de a se război doar cu adversarii săi tradiţionali şi celei de a tolera corupţia, incompetenţa şi oportunismul aliaţilor şi susţinătorilor?
Ispitele aflate în faţa lui Traian Băsescu sunt multe, unele dintre ele deja bine cunoscute, dar mai periculoase, tocmai pentru că alegerea a fost la limită şi datoriile rămase de onorat, imense.
Loialitatea şi încrederea sau, mai bine zis, lipsa lor, cele care l-au determinat să-l prefere pe Emil Boc un
