Obişnuit cu înjurături ale unor autori care nici măcar nu s-au ostenit să-mi citească editorialul, am fost plăcut surprins descoperind, la comentariul de luni, intitulat România a devenit fără s-o ştim Republică prezidenţială, această postare: "Maestre, Dă-mi voie să aduc în discuţie un soi de parabolă pe care am construit-o acum câţiva ani. Unii înclină să vadă limitele constituţionale ale mandatului preşedintelui ca un soi de sârmă subţire ce traversează un canal navigabil peste care trece, făcând o echilibristică măiastră, preşedintele însuşi.
Eu cred că limitele trebuie văzute ca fiind canalul însuşi. Pe unul din maluri se află conceptul republicii parlamentare, pe celălalt cel al republicii prezidenţiale. Legiuitorul (care, în măreaţa lui gândire, a născocit constituţia noastră după paternul tradiţional românesc "nici cal, nici măgar") a vrut să îl ţină pe preşedinte ocupat, într-o barcă, pe acest canal... Unul dintre cârmacii bărcii (E. Constantinescu) s-a speriat şi a căutat să ţină barca mai aproape de malul cel mai liniştit, cel «parlamentar».
Altul (I. Iliescu) a căutat să ţină barca cât mai aproape de mijlocul canalului, apropiindu-se astfel de intenţia originală. Ultimul (T. Băsescu) a preluat barca de la mijloc şi a tras-o grăbit spre malul republicii prezidenţiale. A ţinut-o extrem de aproape de mal. Atât de aproape, încât unii, mai răutăcioşi ar zice că deja a debarcat pe acest mal. Eu unul nu cred asta. Pentru că bănuiesc a fi înţeles nu gândurile, cât atitudinea actualului preşedinte.
Grija sa e una singură: cu o excelentă minte de avocat, pe el nu îl interesează atât respectarea Constituţiei, cât mai ales să nu o încalce. Şi deocamdată îi reuşeşte excelent.
P.S.: Maestre, am fost îndrumat spre site-ul JN de V. Ciutacu. Motivul sunt sigur că îl bănuieşti... Nu înţeleg însă de ce nu intervii, intrând în d