Dacă în comunism ar fi fost posibilă existenţa presei bulevardiere, scandalurile şi venturile „prinţişorului” Nicu Ceauşescu ar fi ţinut adesea prima pagină.
Mijloacele de informare în perioada comunistă erau supuse cenzurii, o sită care cernea atât informaţiile vitale, cât şi acele poveşti care se petreceau departe de ochii lumii, dar care, purtate spre oameni printr- un sofisticat „telefon fără fir”, colectau mister şi semnificaţii, devenind legende.
Dragostea lui Nicu Ceauşescu pentru Nadia Comăneci, poveştile de amor care porneau de la Inter sau de la Melody, interesul Elenei Ceauşescu pentru Cătălin Botezatu sau antipatia ei faţă de diverse cântăreţe ori crainice, înţeleasă într-un fel anume mai ales în momentul în care acestea dispăreau o vreme de la televizor, făceau deliciul conversaţiilor de taină, între „cunoscători”.
Aventurile cântăreţilor şi artiştilor celebri în anii ’70-’80 ar fi fost şi ele prezente în paginile mondene, însă fără comentarii şi declaraţii picante; dincolo de cenzură, morala societăţii de atunci ar fi acceptat cu greu intruziunile în viaţa intimă şi trivialităţile.
Despre toate astea se vorbea totuşi între prieteni, în timp ce paginile ziarelor gemeau de informaţii privind activităţile lui Ceauşescu şi condiţiile de muncă create de comunism.
Bârfele Epocii de Aur „Viaţa studenţească” mai scăpa, pe lângă articolele dedicate partidului, şi câte o casetă despre muzică, pictură, film sau teatru.
„Nu trebuie să-l uităm pe câştigătorul premiului I la concursul de muzică uşoară «Mamaia 1989», Marius Dragomir, a cărui intervenţie a câştigat inimile publicului şi, implicit, aprecierea favorabilă a juriului, precum şi pe tânărul handbalist de numai 17 ani, Aurelian Temişan, premiul C.C. al U.T.C. (…) Desigur, nu toţi interpreţii studenţi au fost la înălţime: Adrian Enach
