Brusc, în ochi îi apare o scînteie: ce minunat ar fi dacă ar exista o dublură a moşului, o copie fidelă a originalului, o jucărie a bătrînului! El face jucării robotizate de ani întregi: spiriduşi, zîne, feţi frumoşi, ilene-cosînzene. Dar nu şi-a dăruit niciodată nimic sieşi.

Totul are un început. Moşul a luat o hotărîre: îşi va proiecta un robot care să îi semene în întregime. Un moş cu circuite, din metal şi plastic, cu memorie artificială, care să lucreze mai repede decît o sută de computere. Să memoreze tot ce îi va zice creatorul său, să funcţioneze pe comandă vocală, să se comporte precum originalul, să-i înregistreze vocea şi să i-o redea. Aşa da cadou! Ideile bătrînului au fost aşternute pe hîrtie. Calculele au fost înfăptuite, materialele adunate, lucrul început. După o săptămînă de muncă intensă, umanoidul era pregătit de testare. Probele au durat şi ele o săptămînă, iar rezultatele au întrecut aşteptările.

Producţia de jucării a crescut cu 3%. RoboCrăciun se descurca de minune. Moşul, cu bagajele făcute, se grăbi să iasă din Castelul de Gheaţă şi să plece în însoritul Hawai – concediul mult dorit. A doua zi, un spiriduş vorbăreţ se angrenase într-o discuţie cu colega sa, amîndoi fiind prea atenţi la subiect şi nesocotindu-şi treaba pe care o aveau de făcut. RoboCrăciun le vorbi pe un ton rece, fără modulaţie:

– De ce pierdeţi vremea? Crăciunul se apropie, iar cadourile nu se împachetează singure.

– Eu nu pierd vremea, este pauza de masă, răspunse spiriduşul, surprins de severitatea moşului.

– Pauza de masă este peste 2 minute şi 47 de secunde fix; pînă atunci, la lucru, ho, ho, ho! Spiriduşa îi şopti colegului său:

– Nu te înfuria, este foarte emoţionat în pragul Crăciunului dragul nostru moş! Ştii doar că îi place ca totul să fie perfect.

Din acea zi, pseudomoşul şi-a văzut de treaba sa (aceea de a-i supraveg