Industria auto, retailul de electronice si electrocasnice si piata materialelor de constructii, sectoare care "invarteau" anul trecut 13 miliarde de euro, adica peste 10% din PIB, au fost anul acesta printre cele mai lovite de criza financiara. Pe cele trei piete vanzarile au scazut cu marje cuprinse intre 30% si 55%, declin in urma caruia in jur de 5,5 mld. euro "s-au evaporat" din consum.
Bonul de casa din electroretail arata un minus de o jumatate de miliard de euro
Piata locala de electronice si electrocasnice s-a contractat in acest an cu aproape jumatate de miliard de euro, coborand de la 1,2-1,3 miliarde de euro la finalul anului trecut la aproximativ 800 de milioane de euro in 2009. Cea mai mare parte a pierderii de 500 de milioane de euro a pietei a fost localizata la retailerii specializati, ale caror vanzari se vor reduce pana la final de an cu 300 de milioane de euro, potrivit planurilor de business anuntate.
Anul trecut Altex, Domo si Flamingo au comercializat electronice si electrocasnice de 755 de milioane de euro (circa 60% din piata), iar in 2009, potrivit estimarilor ZF in functie de datele furnizate pana in prezent de companii, vanzarile celor trei lanturi de retail vor fi de aproximativ 450 de milioane de euro.
In cazul retailului online, jucatorii spun ca cererea a revenit usor incepand cu lunile de vara, dar in cazul retailului clasic, chiar daca exista vizitatori in magazine, volumele comercializate raman in continuare mult mai mici decat anul trecut, potrivit cifrelor. "Inca din august am inceput sa crestem, iar la final de an, daca piata va fi cu 50% mai jos, noi vom avea maxim -10%", a declarat Radu Apostolescu, director de marketing al eMag.
"Cand vine vorba de vanzari nu vom incheia departe de estimarea initiala. Noiembrie a depasit foarte putin nivelul lui octombrie, dar a fost sub anul trecut. Va t