Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihăiţă vrea să salveze lumea

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 decembrie 2009 ·

Băiatul de 3 ani şi jumătate, din Ploieşti, ar vrea să fie ca Spiderman şi să învingă eroii negativi din desene. Sursa: Mara Popescu

Mihai, un puşti de 3 ani şi jumătate, din Ploieşti, se visează Spiderman şi vrea să salveze lumea de monştri. Când nu se bate cu eroii negativi din desenele animate, Mişulică, aşa cum îi spun cei apropiaţi, visează să conducă „o maşină de vitzeză”.

„Eu vreau să cresc mic”

Pentru a intra în universul lui Mişulică îţi trebuie imaginaţie. Foarte multă imaginaţie. Părinţii i-au tapetat pereţii dormitorului cu personajele din desenele animate preferate. Şi cât e ziua de mare, băiatul vorbeşte cu Spiderman, Robot Boy sau Ben 10, cărora le dă sfaturi în lupta lor cu eroii negativi.

Spre deosebire de alţi copii, Mişulică vrea să devină mic. „Nu vreau să fiu mare, ca să fiu tot timpul la serviciu ca mama şi ca tata. Eu vreau să cresc mic, ca să mă uit la desene şi să mă joc toată ziua. Aş vrea să fiu Spiderman şi să salvez lumea de monştri”, mărturiseşte ţâncul cu părul bălai.

Lista pentru Moş Crăciun

Când nu se războieşte cu inamicii imaginari, lui Mişulică îi place să conducă maşinuţa roşie cu pedale, pe care o parchează zilnic pe balcon. În ciuda vârstei fragede, aptitudinile de viitor şofer i-au uimit pe părinţii săi.

„În concediul din vara trecută, Mihăiţă ne-a implorat să-l lăsăm să facă o tură de circuit de carting. Deşi era prea mic pentru a pilota o astfel de maşină, s-a descurcat foarte bine”, povesteşte tatăl puştiului.

Când vine vorba de dorinţele pe care Moş Crăciun ar trebui să i le îndeplinească, Mişulică are o listă lungă, pe care se regăsesc o mulţime de cadouri. „Nu ştiu dacă Moş Crăciun are bani pentru toate cadourile mele, dar aş vrea să îmi aducă un robot care se transformă în tanc, o carte cu poveşti şi să îm

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Un microbuz plin cu oameni s-a răsturnat la intrarea în Pașcani. A fost activat planul roșu de intervenție | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Un accident rutier grav a avut loc duminică, 6 aprilie, la intrarea în municipiul Pașcani. Un microbuz în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat, iar autoritățile au activat de urgență planul roșu de intervenție, anunță BZI.ro.

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 5 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 10 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

O româncă a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea piesei „Listen” a lui Beyonce. Maya Giotea a primit cel mai rapid Golden Buzz/ VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cântăreaţa Maya Giotea, 14 ani, din România, a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea hitului „Listen” al lui Beyonce din filmul „Dreamgirls”, iar Bruno Tonioli, 69 de ani, a apăsat pe sonerie şi a trimis-o în semifinale într-un timp rec

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 6 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Ce va fi săptămâna aceasta în business, 7 - 11 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Luni, 7 aprilie ► ZF IMM 2025. IMMprevizibil: Micii antreprenori în faţa provocărilor. De la ora 09:00, pe zf.ro ► Şedinţa de politică monetară a BNR ► Cifra de afaceri din retail, februarie 2025 ► CFA 5 o’clock Info, despre deficitul bugetar Marţi,

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Vremea

București
acum

lun.

-1°/11°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

2°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/8°
Constanta
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/9°
mie.

3°/9°
joi

3°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/9°
Timisoara
acum

lun.

-1°/8°
mar.

-1°/10°
mie.

1°/11°
joi

2°/12°