Premiul „Saharov“ pentru libertatea de gândire a fost decernat, în acest an, de către Parlamentul European organizaţiei Memorial de la Moscova.

Nici Iliescu, nici Băsescu şi nici, mai recent, Geoană n-au vizitat asociaţia Memorial de la Moscova. Păcat, ar fi avut ce învăţa. Dar, de vreme ce Putin îi acuză de spionaj pe reprezentanţii societăţii civile din Rusia, care s-ar roti precum „şacalii în jurul ambasadelor străine“, ar fi un curaj prea mare din partea demnitarilor străini să viziteze sediul central al Memorialului. Pragmatismul, şi nu curajul este firul roşu în politica externă a Occidentului în relaţia cu Rusia. Doar preţurile petrolului, gazului, metalelor neferoase sunt cu mult mai importante decât viaţa unor ziarişti, precum Politkovskaia, şi activişti pentru apărarea drepturilor omului, precum Estemirova.

Acum, când se împlinesc 20 de ani de la prăbuşirea Cortinei de Fier, 20 de ani de la moartea lui Saharov şi 20 de ani de la înfiinţarea Memorialului, deputaţii polonezi şi lituanieni din Parlamentul European au propus acordarea Premiului „Saharov“ pentru libertate de gândire asociaţiei Memorial. Premiul „Andrei Saharov“ a fost înfiinţat în 1988. El poartă numele celui mai important disident din Europa de Est. A fost decernat, până acum, unor mari personalităţi, ca Nelson Mandela, Alexander Dubcek, Ibrahim Rugova, Kofi Annan, Aleksandr Malinkevici sau unor organizaţii precum Reporteri fără Frontiere. Un singur rus, disidentul Anatoli Marcenko, mort în 1986, a fost premiat postmortem.

Organizaţia Memorial a fost înfiinţată în ianuarie 1989, la Moscova, adunând cele mai importante personalităţi ale disidenţei din URSS. Însă autorităţile sovietice au refuzat să înregistreze asociaţia. În decembrie 1989, la înmormântarea lui Saharov, secretarul general al PCUS Mihail Gorbaciov a întrebat-o pe Elena Bonner, soţia ilustrului dispărut, ce poa