Zvonurile conform cărora Andreea Mantea ar avea o relaţie cu Roberto, moştenitorul lui Valeriu Lazarov au plecat de la o simplă prietenie virtuală pe Facebook.
În realitate, cei doi abia se cunosc. Sau cel puţin aşa susţine bruneta care a declarat pentru CANCAN că nu s-au întâlnit decât de câteva ori pe holurile casei de producţie Prime Time/Sagittarius, iar atunci s-au salutat din politeţe.
"Nu am o relaţie cu Roberto Lazarov. Este ultimul o m cu care puteam fi combinată şi sincer, mi-este îngrozitor de ruşine atât de el, cât şi de Augusta Lazarov. Mi-e ruşină şi să-i zic pe nume. Când aveam să-i comunic ceva îi vorbeam cu "domnul", ne-a declarat Andreea Mantea.