Reprezentanţii Agenţiei Naţio nale de Administrare Fiscală (ANAF) se încurcă în cifrele privind încasările din impozitul forfetar.
Dacă săptămâna trecută, biroul de presă al instituţiei numărase încasări de 269,3 milioane de lei din impozitul minim, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a dat publicităţii suma de 592,8 milioane de lei.
Până la această oră n-am reuşit să aflăm în ce fel s-au dublat aceste încasări care sunt valabile pentru aceeaşi perioadă - mai-septembrie 2009.
„Firmele care s-au închis n-aveau activitate”
Preşedintele ANAF încearcă să convingă populaţia că impozitul minim nu este un lucru rău şi nici nu a falimentat firmele, ci pur şi simplu a adus mai mulţi bani la buget.
„Peste 72% din firmele închise în primele nouă luni nu aveau activitate. Considerăm că principalele cauze care au dus la oprirea activităţii acestor firme au fost renunţarea la societăţile comerciale nefuncţionale, restrângerea activităţii din motive de criză economică sau mutarea activităţii altundeva”, a explicat Blejnar agenţiei Mediafax.
Potrivit acestuia, din cele 128.000 de firme închise în ianuarie- septembrie, peste 72% nu aveau activitate la momentul respectiv, iar 10% din total au avut o cifră de afaceri sub 100 de euro/ lună.
Multe dintre firme s-au înregistrat ca persoane fizice autorizate (PFA) pentru a-şi organiza mai bine activitatea. Numărul lor a crescut cu 3.000 de unităţi faţă de anul trecut.