Senatul american a votat în favoarea încheierii dezbaterii privind reforma sistemului de asigurări medicale promovată de preşedintele Barack Obama, deschizând calea pentru adoptarea textului legislativ până la Crăciun, informează Washington Post.
Senatorii americani au aprobat, cu 60 de voturi pentru şi 40 împotrivă, încheierea dezbaterilor asupra textului negociat în ultimele săptămâni în tabăra democrată. Votul arată că liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, beneficiază, în absenţa susţinerii republicanilor, de 60 de voturi din 100 pentru adoptarea proiectului de lege.
Textul adoptat de camera superioară a congresului vizează acordarea de asigurări medicale pentru 31 dintre cele 36 de milioane de americani care sunt în prezent lipsiţi de astfel de drepturi. În total, 94% dintre americanii de sub 65 de ani vor dispune de asigurări medicale după adoptarea legii.
Alte două voturi de procedură privind închiderea definitivă a dezbaterilor asupra reformei sistemului sanitar sunt programate marţi şi miercuri, iar votul final ar putea avea loc joi seară, în ajunul Crăciunului.
Proiectul de lege ar reduce deficitul american cu 132 de miliarde de dolari într-o perioadă de 10 ani, în principal realizând economii asupra unor produse ca asigurarea medicală pentru persoane în vârstă, potrivit biroului de buget al Congresului.
La 7 noiembrie, Camera Reprezentanţilor a adoptat propria versiune a reformei sanitare. După ce Senatul va adopta propriul text, acesta va fuziona cu cel trecut prin Camera Reprezentanţilor