Porcii brăilenilor au fost sacrificaţi conform tradiţiei şi în acest an. Deşi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila avea pregătite două asomatoare pentru a veni în sprijinul brăilenilor care doresc să sacrifice porcul din curte după metoda europeană, nicio persoană nu a solicitat acest lucru.
Medicii veterinari au avut dreptate atunci când au spus că nici în acest an nu vor exista persoane care să se alinieze normelor europene în ceea ce priveşte asomarea porcilor.
"Partea de asomare se face doar unde există această solicitare din partea proprietarilor. Până în prezent deşi există această posibilitate nimeni nu a făcut nicio astfel de solicitare", a precizat Dragoş Frigioiu directorul coodonator al DSVSA Brăila.
Procedeul nu implică costuri, doar efectuarea examenului trichineloscopic al cărnii se plăteşte cu şapte lei. Examenul se poate realiza la sediul Circumspecţiei Sanitar Veterinare şi pentru Controlul Alimentelor din apropierea Pieţei Halelor sau la Staţiunea de Control Alimente din incinta Piaţa Halelor.
Consumatori avertizaţi
Directorul coordonator al DSVSA Brăila atrage atenţia celor care doresc să cumpere carne de porc să o facă numai din locuri autorizate şi doar dacă aceasta a trecut mai întâi de examenul trichineloscopic.
"Este interzisă tăierea animalelor în alte locuri decât cele autorizate sanitar-veterinar. Le recomandăm brăilenilor să cumpere produse alimentare de origine animal şi non-animală numai din locuri autorizate", a mai spus Dragoş Frigioiu.
Tradiţii mai presus de lege
Indiferent de indicaţiile date de europeni, brăilenii îşi iubesc tradiţiile moştenite din moşi strămoşi.
"Tradiţiile sunt mai presus de normele europene şi de impuneri. Nu înţeleg de ce trebuie să ascultăm de alţii. De atâţia ani am tăiat porcul după tradiţia noastră şi aşa vom proceda