Acum mai bine de două săptămâni, mi-am cumpărat un telefon nou, pentru că al meu fusese, din păcate, furat. (Nu mă întrebaţi şi voi, ca toată lumea, cum: ca de obicei, iuţeala de mână şi nebăgarea de seamă). Spun din păcate, nu atât pentru telefon, care suferise multe şi se apropia oricum de obştescul sfârşit al oricărui telefon, cât pentru agenda telefonică aproape de nerefăcut, numere strânse în câţiva ani, din foarte multe ţări. Mă rog, nu acesta este subiectul postării de azi, iar dispariţia telefonului are propria sa poveste cu peripeţii…
Cum voiam un telefon pe care să pot intra şi pe Internet, am decis să profit de o ofertă a Orange. Şi să-mi portez numărul de telefon, pentru ca măcar cunoscuţii mei să poată da de mine, în cazul în care eu oricum nu mai aveam contactele lor. Zis şi făcut, semnat nu ştiu câte contracte, completat nu ştiu câte cereri, cumpărat telefon. Băiatul de la magazinul respectiv zice că ar dura zece zile lucrătoare portarea. Perfect, mă gândesc eu, până în Crăciun se rezolvă, nici nu intrăm în zilele libere de care se bucură cei de la autoritatea însărcinată cu portarea numerelor. Până atunci, urma să plătesc în paralel cele două abonamente, şi de Vodafone, şi de Orange. Data fatidică, în care urma să spun adio Vodafone şi bună ziua Orange ar fi trebuit să fie pe 16 decembrie. Vine data de 16, nu se întâmplă nimic! Ambele cartele funcţionau ca şi până acum, fiecare pe numărul ei iniţial. Trece 16, trece 17, 18, 19, 20, în sfârşit, pe 21 încep să mă enervez şi să mă întreb ce naiba se întâmplă de nu mi s-a portat numărul pe Orange.
Cum trebuia oricum să fac o confirmare de plată la Vodafone, sun la serviciul clienţi şi o întreb pe domnişoara de acolo ce se întâmplă cu portarea mea. “Da, vă rog aşteptaţi” muzică, muzică…”Ne pare rău, cererea dumneavoastră de portare nu a fost acceptată, deoarece agentul de la reprezentanţa
