A venit vremea să ieşim în spaţiul public pentru a dezbate, nu pentru a ne înjura.
Toţi cei care din exces de inteligenţă afirmă că 20 de ani au trecut degeaba, ar trebui trimişi înapoi în timp, să mai trăiască, măcar o zi, pe vremea lui Ceauşescu.
Apoi, să vină şi să explice dacă, pentru ei, libertate este sinonim cu „degeaba". Din păcate, Nicolae Ceauşescu nu a organizat un referendum în 1989 prin care să întrebe populaţia dacă îşi mai doreşte sau nu să trăiască în comunism, sub geniala sa conducere şi a Elenei Ceauşescu.
În schimb, „cel mai iubit fiu al poporului" a ordonat Armatei să deschidă focul asupra românilor care nu cereau decât libertate. În laşitatea lor, capii oştirii au executat ordinele asasine. Nişte generali în izmene care, după ce au omorât cât au putut, au trecut de partea poporului, atunci când poporul l-a alungat pe dictator.
De ce generalii puşi să reprime manifestaţiile de la Timişoara şi apoi de la Bucureşti nu l-au arestat pe Nicolae Ceauşescu în sediul Comitetului Central? Câţiva oameni aveau ocazia să schimbe istoria. Nu au făcut-o. Au fugit să execute ordinele, apoi, când situaţia a devenit prea groasă, s-au dat loviţi. Generalul Stănculescu şi-a pus piciorul în ghips şi apoi s-a dus acasă sperând să nu-l mai găsească Ceauşescu la telefon. L-a găsit şi i-a ordonat să aducă şi mai multe trupe în piaţă pentru ca măcelul să continue la altă scară.
Nu numai că Ceauşescu a fost un dictator sângeros, dar structurile de putere ale statului l-au slujit până în ceasul al doisprezecelea, fără murmur. Guvernul, Partidul, Congresul, Comitetul Central, Consiliul Politic Executiv au stat smirnă în faţa lui Ceauşescu.
Până ce nu a plecat cu elicopterul, nimeni nu a avut curajul să se declare împotriva măsurilor ordonate de Nicolae Ceauşescu. Acesta este motivul pentru care în România nu s-a produs o schimbare în sensul
