Angajaţii Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi vor primi de Crăciun prime de până la 2.000 de lei.Sătmărenii îşi fac cumpărăturile de Crăciun în hipermarketurile ungureşti, care au preţuri mai mici. Salvamontiştii au renunţat să-i mai caute pe soţii Adriana şi Ioan Gruia, rătăciţi de trei zile pe Muntele Ţarcu din Caraş-Severin. Peste 500 de urători din toate colţurile Banatului au venit ieri în Timişoara la colindat.
ALBA. Compania de gaz E.ON a fost amendată pentru 35 de intervenţii neautorizate pe străzile din oraş. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate companiei de gaz metan de Primăria Blaj a fost de 360.000 de lei, echivalentul a 120.000 de dolari.
ARAD. Urmaşii celor care şi-au pierdut viaţa la 21 decembrie 1989 au aprins, în noaptea trecută, 24 de făclii la Monumentul Revoluţiei. Rudele celor morţi au depus coroane în memoria celor care au fost împuşcaţi acum 20 de ani.
ARGEŞ. Un bărbat care a omorât în bătaie un amic de pahar şi a înscenat un accident de maşină ca să acopere urmele a fost arestat. Gheorghe Barbu (52 de ani), acuzat de moartea lui Cristian Mantea (28 de ani), este reţinut pentru 29 de zile.
BACĂU. Stau la coadă ca să-şi doneze sângele. Peste 40 de băcăuani trec zilnic pragul Centrului de Transfuzii, cu peste 50% mai mulţi decât în lunile trecute. Unii o fac pentru cele şapte bonuri de masă în valoare de 60 de lei.
BIHOR. Contabila Penitenciarului Oradea, Ioana Tişe, surprinsă la Carrefour în timp ce schimba codurile de bare la produse pentru a plăti mai puţin, are o avere impresionantă. Împreună cu soţul ei are un venit de circa 8.000 de lei lunar, un Nissan Qashquai, şase terenuri intravilane şi trei locuinţe.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Miss World România a refuzat un contract în SUA oferit de Miss World Organization. Loredana Salanţă a spus că vrea să-şi termine studiile în ţară şi s-a întors de Sărbăto