Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţe „last minute“ de Crăciun

Publicat in Adevarul, marți 22 decembrie 2009 ·

Cei care nu şi-au planificat încă un sejur de Crăciun mai pot găsi oferte la Sinaia, Păltiniş, Poiana Braşov sau în Germania şi în Egipt. Turiştii care vor pleca astăzi sau mâine într-o vacanţă cumpărată pe ultima sută de metri vor plăti chiar şi cu 30% mai puţin decât preţul iniţial al pachetului turistic.

Anul acesta v-aţi propus să staţi acasă de Sărbători, dar v-aţi răzgândit pe ultima sută de metri şi doriţi o escapadă de Crăciun? Aveţi noroc, întrucât agenţiile de turism încă mai au câteva oferte atât pentru staţiunile interne, cât şi pentru cele din străinătate. Trebuie însă să vă grăbiţi şi să vă plătiţi astăzi sejurul, deoarece plecarea în vacanţă va avea loc chiar mâine, în Ajunul Crăciunului.

Dacă vreţi să nu depindeţi de avion, puteţi alege un sejur în România, care costă între 210 şi 850 de lei. De exemplu, cu 210 lei de persoană puteţi petrece patru zile în Bucovina, la Gura Humorului, la un hotel de trei stele. Preţul include doar cazarea, suplimentul de demipensiune fiind de 65 de lei pe zi, potrivit datelor agenţiei Cocktail Holidays.

Tot la Gura Humorului mai sunt locuri şi la Hotelul Rubin, de trei stele, unde cu 660 lei de persoană puteţi petrece patru zile cu demipensiune şi cu cină festivă de Crăciun, potrivit besttourism.ro.

Mănăstirea Gura Humorului

Gazdele au trasat deja un program turistic foarte variat, din care nu lipsesc colindătorii, Moş Crăciun, jocurile populare Capra şi Ursul, vizitele la mănăstiri, plimbările cu săniile trase de cai şi,bineînţeles, celebrele mâncăruri bucovinene.

Cei care vor să petreacă în Ardeal încă mai găsesc sejururi la Ocna Sibiului, Păltiniş, Lunca Sibiel, Poiana Braşov şi Sovata. Dintre toate ofertele, cea mai ieftină este la Sovata (299 de lei pentru două nopţi de cazare cu demipensiune şi acces nelimitat la centrul SPA), iar cel mai scump este la Lunca Sibiel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 34 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 34 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum o ora
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°