Azi dimineaţă, Estera a fost victima unui accident de circulaţie produs din cauza nadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a poleiului care acoperea carosabilul.
Update: Şoferul Volkswagen-ului, Dumitru S. în vârstă de 34 de ani din Dărmăneşti se află în sala de operaţie, fiind diagnosticat cu ruptură de splină, iar cel al maşinii Audi Beniamin P., în vârstă de 23 de ani din municipiul Suceava este internat la secţia ortopedie împreună cu pasagerul primului autoturism Vasile C. în vârstă de 55 de ani din Vicovul de Sus.
„În urma accidentului a rezultat decesul minorei P.E. din municipiul Suceava, pasageră în autoturismul vinovat de producerea accidentului, vătămarea corporală gravă a celor doi conducători auto şi a lui C. Vasile de 55 ani din oraşul Vicovu de Sus, pasager în autoturismul ce se deplasa regulamentar”, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.
Conducătorul auto Beniamin P. a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar lui Dumitru S. nu i s-au recoltat probe biologice de sânge fiind introdus în sala de operaţie.
Un tragic accident a avul loc azi dimineaţă la ora 8.30 pe şoseaua E85 în dreptul localităţii Dănila, la 20 de kilometri de municipiul Suceava. Două autoturisme, un Volkswagen Golf şi Audi A6 s-au ciocnit. Autoturismul Audi venea dinspre Suceava, dar din cauza vitezei a pierdut controlul asupra maşinii, a derapat şi a ajuns pe contrasesn de unde venea Volkswagen-ul, care s-a izbit în partea draptă a maşinii scăpate de sub control.
„Din primele cercetări a rezultat că unul dintre şoferi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi la carosabilul acoperit de polie”, a declarat Lucian Daneliuc, subinspector la Poliţia Rutieră.
Fata de 14 ani