Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Mii de turişti petrec Crăciunul pe pârtii

Publicat in Adevarul, marți 22 decembrie 2009 · ·

În staţiunile de schi din Valea Jiului, Valea Prahovei şi Rânca, locurile sunt ocupate în proporţie de 90% de Crăciun. Zăpada este din belşug, mai ales în sudul ţării. Instalaţiile de cablu au fost puse la punct, iar pârtiile au fost pregătite pentru schiori.

Sute de turişti au urcat încă de ieri în staţiunile hunedorene Straja şi Parâng, iar azi şi mâine vor veni şi mai mulţi. Zăpada este consistenţă şi se poate schia în condiţii bune. Preţurile destul de mici atrag chiar şi turişti din staţiunile tradiţionale de schi.

Astfel, în Parâng au venit mulţi schiori din zona Braşov sau Prahova. „Noi suntem din Braşov şi am venit şi anul trecut în Parâng. Cu tot cu drum, cred că ieşim mai ieftin decât dacă am fi urcat în Poiană. Îmi place, iar preţurile sunt foarte bune", a spus Răzvan, un turist din Braşov.

Aproape toate locurile vor fi ocupate atât de Crăciun, cât şi de Revelion. În Straja îşi vor petrece Sărbătorile aproximativ 5.000 de persoane, iar în Parâng, 2.000. „Acum încep să urce pentru Crăciun şi va fi foarte mare înghesuială. Probabil cozile la telescaun se vor întinde bine de tot, pentru că sunt aşteptaţi mii de turişti", a spus un salvamontist din Parâng. Un sejur de trei zile de Revelion este între 800 şi 1.400 de lei, iar de Crăciun, preţurile sunt chiar mai mici.

În staţiunea Rânca, din Gorj, peste 1.000 de turişti şi-au făcut rezervările. Unii au ajuns încă de ieri şi s-au dat cu schiurile, placa, săniuţele şi cu bobul. „Am venit în această dimineaţă (n.r., ieri). Îmi place să mă dau cu schiurile şi cu placa", a spus Alexandra Branici, din Râmnicu-Vâlcea. Momentan, funcţionează o singură pârtie, lungă de 650 de metri.

Mâine vor fi deschise şi celelalte două, inclusiv cea nouă, destinată începătorilor. Pentru închirierea echipamentului de schi, turiştii trebuie să plătească 20 de lei pe zi, cu 5 lei mai puţin decât anul trecut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°