Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Navele sunt păsări rare pe fluviu

Publicat in Adevarul, miercuri 23 decembrie 2009 ·

A scăzut la jumătate numărul navelor şi al pasagerilor care au trecut prin Portul Brăila. Criza economică a afectat şi transportul fluvial de mărfuri şi persoane. Prin cele două puncte de trecere a frontierei din Brăila numărul navelor sosite din cursă externă a scăzut îngrijorător.

Prin Punctul Poliţiei de Frontieră Port Brăila au trecut 739 de nave cu 2.960 de persoane în primele 11 luni ale acestui an. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut numărul celor care au tranzitat acest punct s-a redus la jumătate.

„Se constată o scădere a traficului, atât la nave, cât şi la persoane. În aceeaşi perioadă a anului trecut s-au înregistrat 1.412 nave cu 4.208 persoane", a spus subinspector Mirela Bulgaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Brăila.

Scăderea de datorează atât reducerii traficului fluvial şi maritim de mărfuri la import - export, pe fondul crizei economice mondiale, cât şi efectuării controlului de frontieră pe sensul de intrare, la toate navele sosite din cursă externă de către Punctul Poliţiei de Frontieră Port Galaţi.

În Zona Liberă, aceeaşi tendinţă

Şi prin Punctul Poliţiei de Frontieră din Zona Liberă au trecut mai puţine persoane în această perioadă comparativ cu anul trecut. În perioada analizată a acestui an, numărul persoanelor care au trecut pe aici a fost de 9.718, faţă de 11.896 câte au fost evidenţiate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Traficul rutier s-a concretizat în 8.216 mijloace de transport româneşti cu 8.924 de cetăţeni români, în scădere faţă de anul 2008 când au fost 10.274 mijloace de transport româneşti cu 11.028 români. Totodată au fost înregistrate 654 de mijloace de transport străine cu 794 de cetăţeni străini, în scădere faţă de anul trecut când au fost 494 de mijloace de transport cu 868 de străini", a explicat Mirela Bulgaru.

Totodată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru și președinte al PUNR avea 75 de ani

HotNews acum o ora
Anunțul dispariției lui Tabără a fost făcut de fiul acestuia, informează Antena 3 CNN. Valeriu Tabără a murit marți la vârsta de 75 de ani, în urma unei insuficiențe cardiorespiratorii, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, fostul ministru al Agric

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – Csikszereda, miercuri, 30 aprilie 2025, de la ora 17.00

Gandul acum 38 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Steaua – Csikszereda, miercuri, 30 aprilie 2025, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, embl

Doi bărbați mascați au furat bijuterii de 150.000 de lei dintr-o biserică

Press Alert acum 32 minute
Foto: Arhivă Doi bărbați de 26 și 37 de ani sunt cercetați după ce ar fi intrat cu fețele acoperite într-o biserică din localitatea Izbuc, județul Bihor, de unde ar fi furat bijuterii în valoare de aproximativ 150.000 de lei. Polițiștii Serviciului

Mihai Leu, în stare gravă! Fostul sportiv, adus de urgență cu elicopterul SMURD la București

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, se află în stare gravă la Spitalul Fundeni din București. Acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Problemele au încep

Ilie Bolojan, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări: România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul ENERGIEI

Gandul acum 44 minute
”România a reușit, în colaborare cu companii din mediul privat, să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei”, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în intervenția din cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot

Ziua Constanta acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot. Potrivit Ambasadei SUA la București, Statele Unite își consolidează parteneriatul strategic cu România prin vânzarea militară externă a unui sis

Anunț important al CNAIR! Atenție, șoferi! Posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei și peajului prin SIEGMCR

Ziua Constanta acum o ora
CNAIR informează utilizatorii rețelei rutiere din administrare că marți, 29.04.2025, în intervalul orar 23:30 - 24:00, sunt programate unele lucrări de mentenanță ale SIEGMCR, motiv pentru care emiterea rovinietelor și peajelor poate fi îngreunată/î

Finanțele se pregătesc să lanseze a patra ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 7,80%

HotNews acum 2 ore
Cea de a patra ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai, vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de până la 6,25% la cele în euro. Așadar, cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția d

Crin Antonescu: ”Adversarul meu în această campanie este izolaționismul cu reprezentanții săi”

Gandul acum o ora
”Adversarul meu în această campanie este izolaționismul cu reprezentanții săi George Simion și Victor Ponta, nu alți candidați pro-occidentali”, susține marți candidatul susținut de coaliția de guvernare la prezidențiale, Crin Antonescu. Crin Antone

Transportor amfibiu blindat, aparţinând MApN, implicat într-un accident în Filiaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că o tânără de 32 de ani, în timp ce conducea o maşină pe bulevardul Racoţeanu din Filiaşi, nu a acordat prioritate de trecere unui transportor amfibiu blindat, aparţinând Ministeru

Vremea

București
acum

18°
mar.

4°/19°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/20°
Iasi
acum

20°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

7°/20°
Constanta
acum

14°
mar.

3°/14°
mie.

4°/14°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

6°/21°
mie.

9°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/21°
Timisoara
acum

20°
mar.

8°/21°
mie.

11°/23°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°