Comuna Chiliile. Munţii Buzăului. Bătrâni cărora nici copiii plecaţi la oraş nu le mai trec pragul de sărbători. E iarnă grea. Pe uliţele satului şi-n inimi. Chiliile. Copii de şcoală care n-au îndrăznit nici măcar să-i scrie Moşului. E drumul lung. De la Polul Nord până în curţile cocoţate pe culmi înalte, de la magazinul de dulciuri şi până-n colţul casei din chirpici, unde nu-i nici un brad împodobit. Chiliile. Zoom pe România. Pentru românii care locuiesc la oraş, sărbătorile înseamnă cozi isterice în supermarketuri, reduceri, oferte, promoţii, pungi de cadouri, mall-uri pline de dame cu braţele fracturate de sacoşe branduite, desuuri roşii, căciuliţe de Moş, panetone. O febră puternică, inutilă şi trecătoare. În satele izolate din România, sărbătorile vin şi trec aproape neobservate. Sărăcia a priponit timpul în loc. Nu-s reduceri, nu e shoping, nu e nici un "gingălbel".
Doar necazurile şi lipsurile cele de toate zilele. Anul acesta, în casele oamenilor necăjiţi din comuna buzoiană Chiliile, cei de la BGS Divizia Dezastre şi Calamităţi au adus o lumină şi-un pic de bine. Alimente, ca mesele lor să fie mai bogate, măcar de sărbători, dulciuri, cărţi şi mingi de fotbal pentru copii.
CÂT UN PARFUM
Răduţă Ioana are 78 de ani şi 4 milioane de lei pensie. După o viaţă muncită la CAP şi "trei ani la sonda din deal". Patru copii, plecaţi la oraş, pentru care creşte, în fiecare an, tot atâţia porci, "unul pentru fiecare, să aibă şi ei... Cât oi mai putea, că sunt bolnavă rău, nu ştiu dacă mai apuc Crăciunul. Am probleme mari cu fierea, doctorul mi-a zis că n-o mai duc mult... ".
Tanti Ioana lăcrimează. Ar pleca liniştită din Munţii Buzăului şi mai Sus, da' dacă ea se duce, cine mai creşte porcii şi ce mai pun copiii pe masă? Pentru ei îşi târăşte bătrâneţile şi cu gândul la ei se bucură când primeşte în dar sacul cu alimente p
