Visul, in capitalismul american, ajunsese sa fie mai mult decat un simplu vis. Ajunsese sa fie, de fapt, un torent de energie. Interesant este, bunaoara, ca numerosi oameni de pe meleagurile europene, ajunsi in America, devenita patria pietei libere, au fost luati de val si au reusit sa-si imagineze proiecte la care nu s-ar fi gandit niciodata in tarile lor.
Piata libera, indeosebi in anii de dupa Primul Razboi Mondial, a instituit in America un stil de viata intemeiat pe optimism. Si scriu "stil de viata" - ceea ce inseamna mai mult decat mod de viata - pentru ca mi se pare o sintagma mai potrivita, bazata pe acele sinteze de gandire solida, economica, filosofica, sociologica si politica proprii capitalismului.
Venise un timp nou, anii nebuni ai Americii, cand americanii au democratizat imprumuturile si au inceput sa culeaga roadele: democratizarea bunastarii. Au creat, practic, un triunghi de sisteme democratice, strans legate intre ele, in care au incorporat sinteze dintre cele mai sanatoase. Un triunghi ce constituia, poate, cea mai semnificativa ilustrare a civilizatiei americane. Iar la baza stilului lor de viata, continuu perfectionat, americanii au asezat o valoare la care tineau foarte mult. Mai exact, au invatat ca pentru o astfel de valoare merita sa te zbati, sa muncesti cu pofta: confortul. Democratizarea investitiilor si democratizarea imprumuturilor, care au pus in functiune masinaria consumului, largind accesul la confort, poate ca n-ar fi fost posibile fara avantul din anii '20.
Modelul american de confort nu avea insa nicio legatura cu luxul elitelor aristocratice din Europa sau de pe alte continente. Era un model absolut original. Tinzand catre democratizarea unui tip de bunastare prin excelenta pragmatic. Punctul de plecare fiind nerabdarea. Familia americana nu mai avea timp pentru modelul traditional. Nu mai avea timp sa
