Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moşul amator, preferat în defavoarea celui de meserie

Publicat in Adevarul, miercuri 23 decembrie 2009 ·

Întruchiparea personajului din Laponia adorat de cei mici, o afacere rentabilă anii trecuţi, a fost lovită acum de criză. Majoritatea grădiniţelor au preferat, în 2009, un Moş Crăciun din rândul părinţilor.

În municipiul Suceava oferta de Moşi Crăciuni nu este una foarte bogată, însă cei care se ocupă serios de această treabă pot scoate şi peste 1.000 de lei în ziua de Ajun. Dacă are renume şi mai prinde şi câteva grădiniţe sau instituţii, în două săptămâni venitul unui Moş Crăciun ajunge şi la 600-700 de euro.

Patru lei pentru Moş Crăciun

„Depinde cât de repede te mişti şi de cât de cunoscut eşti. În general, în ultimii ani, grădiniţele preferă ca Moş Crăciun pe cineva dintre părinţii copiilor, pentru a ieşi mai ieftin“, spune Adrian Ciuhan, unul dintre puţinii suceveni care se ocupă la modul profesionist de rolul personajului aducător de cadouri şi bucurii.

Preţurile practicate de „moşii de meserie“ pentru grădiniţe şi instituţii publice nu sunt foarte mari, undeva între 3 şi 6 lei de copil. Tariful poate varia în funcţie de cerinţele părinţilor, de volumul cadourilor şi de programul serbării.

„Anul acesta, serbarea la fetiţă a fost mai puţin pretenţioasă şi nu ne-a costat prea mult. Am dat 4 lei pentru Moş Crăciun şi 20 de lei pe cadoul luat de mine de la supermarket“, spune Paula Zaharia, confecţioneră. Mediul urban s-a dovedit a fi în ultimii ani duşmanul sucevenilor care jucau rolul locatarului din Laponia. Asta deoarece, în tot mai multe case, venirea Moşului nu mai este tratată cu emoţiile şi seriozatea ceremoniei de odinioară.

„Copiii de la oraş, nu mai cred în Moş Crăciun, iar părinţii preferă să-i lase la calculator, decât să le facă un brad. Cei din familiile nevoiaşe apelează la un vecin sau la o rudă care s-o facă pe-a Moşul“, spune Adrian Ciuhan. La ţară, Ajunul Crăciunului este încă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum o ora
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 2 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Când poți face cumpărături la Carrefour. Programul anunțat de sărbători

Ziua Constanta acum 58 minute
Carrefour a anunțat programul de funcționare în perioada sărbătorilor. Dacă ai nevoie să faci cumpărături de ultim moment, Carrefour își adaptează programul pentru a veni în sprijinul clienților. Pentru a face cumpărături de sărbători, iată progr

Premierul slovac Robert Fico ameninţă Ucraina cu măsuri de reciprocitate, dacă opreşte tranzitul de gaze ruseşti

News.ro acum 6 ore
Slovacia va lua în considerare măsuri reciproce împotriva Ucrainei, cum ar fi oprirea furnizării de energie electrică de rezervă după 1 ianuarie, dacă Kievul, aşa cum este de aşteptat, opreşte tranzitul de gaze ruseşti către Slovacia, a declarat vin

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit și a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

HotNews acum 2 ore
România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) și a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani față de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurar

Se circulă greu în judeţele Neamţ şi Iaşi. Risc de polei

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, în intervalul 09:10 - 12:00, în judeţele Neamţ şi Iaşi vor predomina precipitaţiile mixte, ce vor duce la formarea poleiului pe drumurile din următoarele localităţi: - Judeţul Neamţ: Roman, Săbăoani, Tămăşeni, Cordun, Horia, Doljeşti, Gheră

SUA dă Ucrainei un nou pachet de ajutor militar de 1,25 miliarde de dolari

Mediafax acum 3 ore
Decizia urmează să devină oficială luni. Pachetul va include muniţie pentru sisteme cruciale de apărare aeriană, cum ar fi Hawk şi NASAMS, precum şi rachete Stinger şi proiectile de artilerie de 105 şi 155 mm, potrivit surselor AP. Acesta vine pe fo

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 2 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Mai bine de 166.000 de persoane au trecut frontierele în ultimele 24 de ore

Mediafax acum o ora
Poliţiştii de frontieră din întreaga ţară au gestionat tranzitul a 166.300 de persoane şi 45.100 de mijloace de transport, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din România. Pe sensul de intrare, au fost procesate 81.563 de persoane şi

Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor

Mediafax acum o ora
Spitale din sudul Ţării Galilor, inclusiv cele din cadrul Cwm Taf Morgannwg, Cardiff şi Vale, Hywel Dda şi Aneurin Bevan, au introdus reguli de purtare a măştilor, în contextul creşterii cazurilor de gripă. Potrivit oficialilor din sănătate, spitale

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°