…sau ce are si ce-ar trebui sa aiba religia cu politica?
Când a ajuns în America pentru a studia sistemul penitenciar, Alexis de Tocqueville era doar un tânăr aristocrat francez. Familia lui îşi trasa arborele genealogic până la străbunul care se luptase la Hastings în 1066, dar, după Revoluţia Franceză, asta nu mai era nicio găselniţă – ba dimpotrivă. Tatăl său, Herve Louis François Jean Bonaventure Clérel, Conte de Tocqueville, şi mama, Louise Madeleine Le Peletier de Rosanbo, au scăpat de ghilotină la mustaţă, ca să spunem aşa, Robespierre murind cu doar câteva zile înaintea programatei execuţii. (Tatăl avea să albeasă peste noapte, la nici 30 de ani.) Cu toate acestea, tânărul Tocqueville a înţeles că a face pipi împotriva istoriei rezultă în udarea pantalonilor, ceea ce nu e câtuşi de puţin aristocratic.
În introducerea la “Democraţia în America”, mărturisea că “întreaga carte a fost scrisă sub impulsul unui soi de spaimă religioasă inspirată de contemplarea unei revoluţii ce avansează secol după secol peste orice obstacol, înaintând chiar acum în mijlocul ruinelor pe care singură le-a creat. (…) Efortul de a opri democraţia apare ca o luptă împotriva lui Dumnezeu însuşi… Mişcarea aceasta (…) e deja prea puternică pentru a mai putea fi oprită, dar încă nu într-atât de rapidă încât să nu mai poată fi redirecţionată; soarta e încă în mâinile noastre, dar dacă nu acţionăm rapid, ne va scăpa de sub control. Prima datorie pe care o avem e să educăm democraţia.”
Cuvintele s-au dovedit aproape profetice. La nici 30 de ani, fără statistici sau sondaje de opinie, tânărul Tocqueville avea să facă o radiografie a societăţii americane neegalată, conform tuturor specialiştilor, nici până în ziua de astăzi. În 1830, când Statele Unite erau un soi de fundătură a Europei, a prevăzut că, în secolul XX, vor conduce lumea. A prevăzut, printre multele altele, că
