Anul acesta, piaţa auto de la noi a beneficiat de lansarea a peste 40 de modele noi, dintre care cinci hibrid. Printre cele mai importante premiere din 2009 se numără Dacia Sandero Stepway, Volkswagen Golf VI, Renault Fluence, Megane III, Ford Fiesta şi Volkswagen Polo.
În pofida faptului că 2009 a fost un an foarte prost pentru vânzările de autoturisme în România, constructorii şi importatorii au găsit resursele necesare lansării de noi modele. Poate cea mai aşteptată lansare a fost cea a modelului Dacia Sandero Stepway. Cu mult înainte de apariţia oficială, pe internet au circulat zeci de poze-spion cu modelul piteştean.
Pasionaţii Dacia, dar şi specialiştii, dădeau ca sigur acest model drept viitorul SUV pe care marca românească urma să-l scoată pe piaţă. Totuşi, Stepway s-a dovedit a fi doar o nouă versiune a gamei Sandero, mai înaltă cu doi centimetri şi cu câteva elemente de design în plus faţă de versiunea normală.
Perfect adaptat drumurilor proaste
Lansarea Stepway a fost o decizie înţeleaptă pentru Dacia, fiindcă maşina este perfect adaptată drumurilor de foarte proastă calitate din România. Pentru a realiza aceste mici schimbări pentru versiunea Stepway, reprezentanţii Dacia au declarat că a fost nevoie de o investiţie de 2,5 milioane de euro, din care 1,5 milioane au fost cheltuite pentru cercetare, iar restul de un milion de euro a fost utilizat pentru adaptarea liniei de asamblare şi echipamente de la uzina din Mioveni.
Sandero Stepway se laudă cu spaţiu suficient pentru cinci pasageri adulţi de talie înaltă. Volumul de încărcare al portbagajului este de 320 de litri şi poate ajunge până la 1.200 de litri odată cu rabatarea banchetei.
Printre echipamentele de siguranţă ale maşinii se numără două airbaguri pentru şofer şi pasagerul din dreapta, sistemul ABS Bosch 8.1 cu repartitor electronic de frânare (EBV) şi asistenţ