Are 26 de ani şi este una dintre cele mai cunoscute vedete din România. Este fost component Bliss, ex Akcent şi viitoare vedetă de cinema. Interpretează rolul unui preot într-o producţie americană, iar pe viitor va începe filmările la o peliculă românească.
Corneliu Ulici s-a născut cu acordurile muzicii la căpătâiul leagănului. De mic copil a simţit o atracţie aparte pentru muzica viorii şi a clarinetului, urmând cursurile Şcolii de Muzică din Baia Mare. La vârsta de 14 ani paşii săi au apucat-o pe o altă cale, încercând să descifreze sistemele de funcţionare ale calculatoarelor. „Partea mea artistică a fost mereu prezentă. În liceu aveam deja prima trupă de muzică creştină rock «Zōon», iar la scurt timp de la înfiinţarea ei s-au lansat băieţii de la «O-zone». Mi se părea comic că semănau atât de mult numele celor două trupe", spune Corneliu. Intrarea pe piaţa muzicală şi-a făcut-o la 20 de ani, în urma concursului „Popstars". „Am aflat de concurs şi m-am dus la Cluj să mă înscriu. Pentru că era foarte multă lume mi-am folosit legitimaţia de presă pentru a intra", mărturiseşte artistul. Vocea lui melodioasă i-a cucerit pe membrii juriului care l-au ales să facă parte dintr-o trupă. „Dan, Doru, Ciprian şi eu formam trupa Bliss. Timp de un an am avut un succes răsunător, de multe ori aveam şi câte opt spectacole în câteva săptămâni", continuă Corneliu Ulici.
Ex Akcent, viitor actor hollywoodian
După prima experienţă muzicală, Corneliu şi-a scris viitorul pe hârtia cinematografiei. S-a înscris la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A interpretat un rol în muzicalul „Vânătoarea de balene de Victor Valgard pe care l-a jucat pe scena teatrului Metropolis, a Teatrului de Operetă şi chiar la Palatul Cotroceni. Succesul din trecut l-a adus aproape de băieţii de la Akcent, alături de care a cântat timp de şas