Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal din Portugalia i-a suspendat preventiv pe fotbaliştii lui FC Porto, Cristian Săpunaru şi Hulk, după ce aceştia au fost implicaţi într-un incident cu un om de ordine la finalul partidei cu Benfica.
Potrivit cotidianului lusitan Record, Comisia a anunţat că ambii fotbalişti vor fi anchetaţi, dar şi clubul Benfica Lisabona, riscă sancţiuni după producerea incidentului.
Anterior, presa din Portugalia a scris că Hulk şi Săpunaru riscă, în cel mai rău caz, trei ani de suspendare, fiind acuzaţi că au avut un conflict cu un om de ordine de la stadionul Da Luz şi l-au lovit pe acesta. Există surse care confirmă că incidentul a fost surprins de camerele video ale arenei din Lisabona şi ar constitui o probă concretă pentru suspendarea celor doi.
Regulamentul din Portugalia prevede ca în cazul în care un oficial sau un jucător loveşte o persoană participantă la competiţia respectivă, acesta riscă o suspendare de la 6 luni la 3 ani, dar şi amendă cuprinsă între 2.500 şi 7.500 de euro. Dacă, persoana agresată prezintă răni grave, atunci, suspendare poate ajunge până la 6 ani şi 25.000 de euro amendă.
Presa portugheză speculează însă că cei doi nu riscă decât o pedeapsă, de la două la şase meciuri şi o amendă cuprinsă între 1.250 şi 12.500 de euro. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal din Portugalia i-a suspendat preventiv pe fotbaliştii lui FC Porto, Cristian Săpunaru şi Hulk, după ce aceştia au fost implicaţi într-un incident cu un om de ordine la finalul partidei cu Benfica. @N_