Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voina dă vina pe atac

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 23 decembrie 2009 ·

Antrenorul naţionalei feminine de handbal a României nu-şi reproşează nimic la nivel de selecţie pentru Mondialul din China.

Selecţionerul naţionalei feminine de handbal a României, Radu Voina, a afirmat că nu îşi reproşează selecţia făcută pentru Campionatul Mondial din China, deoarece consideră că a ales variantele cele mai bune pentru prima reprezentativă. Voina a reamintit că el şi căpitanul echipei, Cristina Vărzaru, au afirmat că speră să obţină o medalie la acest turneu final, însă nu au promis un loc de podium, insinuând că declaraţiile superoptimiste ale oficialilor FRF nu au făcut altceva decât să pună o presiune mare pe umerii tricolorelor. „Nu sunt cel care să promit ceva, vreau să o luăm pas cu pas. Vom merge acolo, vom juca şi vom vedea ce vom face“, a spus Voina, reproducând declaraţia înainte de plecare. „Nu îmi reproşez nimic la nivel de selecţie pentru Mondialul din China. Aria de selecţie în ţară este restrânsă şi acestea au fost cele mai bune variante pe care le aveam. Dacă am terminat pe locul 8, a fost din cauza atacului, pentru că am ratat mult, în timp ce poarta şi-a făcut treaba aşa cum trebuie. Au fost prea multe ratări“, a explicat Radu Voina, amintind că primele zile în China s-au dovedit destul de grele, o parte dintre fete răcind, în timp ce Ramona Maier acuza dureri la piciorul stâng.

„A fost prea mare dezamăgirea“

Selecţionerul Radu Voina a vorbit şi despre schimbul de generaţii din poarta României, apreciind-o pe Paula Ungureanu: „A demonstrat că e un portar foarte bun, având în vedere că atât la Oltchim, cât şi la naţională venea după Luminiţa Huţupan, o jucătoare emblematică. Prestaţia ei a fost comparată cu a Luminiţei, iar faptul că Paula a reuşit să îşi facă treaba aşa cum trebuie e de admirat“, a spus „principalul“ României, amintindu-şi de atmosfera de după meciul cu Spania, care a consemnat rat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 28 minute
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum o ora
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 46 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°