Ai revenit la TVR 1, după doi ani de pauză, cu documentarul "Cealaltă Românie". Cum e "cealaltă Românie"?

Aceeaşi ţară tristă din jurnalele de ştiri, dar plină de umor, cu ironia pe care doar detaşarea de putere şi interese ţi-o poate dărui. Un teritoriu plin de contraste, cu oameni liberi, dar încorsetaţi în neputinţe şi prejudecăţi. Un loc din care ai vrea să evadezi, dar ştii că lumea din afară nu permite ştergerea cazierului.

Încercăm să ne eliberăm de prejudecata blestemului de a rămâne o ţară frumoasă, din păcate locuită, şi fiecare buletin de ştiri ne face din nou prizonierii aceleiaşi prejudecăţi. Cum ar spune unul dintre personajele mele: noi încă mai credem că Dumnezeu vorbeşte cu îngerii în limba română. Şi este complet fals, lumea nici nu începe şi nici nu se termină cu România.

Ce personaj întâlnit prin ţară, o dată cu aceste filmări, te-a fascinat?

O să-l ţin minte pe un anume Zoltan, l-am întâlnit întâmplător în drum spre Viscri unde mă aşteptau alte personaje, conducea un vehicul ciudat pe care îl numea ciclofotoliu şi se întorcea de la vot. Era duminica primului tur de alegeri prezidenţiale. Am oprit maşina, eram cu soţul meu, şi am început să filmăm.

Mi-a plăcut de el pentru că n-avea nici un fel de complexe, era fericit cu ciudăţenia pe care mergea, un soi de bicicletă pe care stătea aproape culcat, pedalele fiind la nivelul ghidonului, şi-o dorise şi plătise 1.000 de euro pentru ea, mulţumit de viaţa lui de mic om de afaceri care înrăma poze de la nunţi, împăcat chiar şi că locuia la Joseni, în judeţul Harghita, unul dintre cele mai friguroase locuri din România.

Nu-l enervau decât impozitul forfetar şi amintirile despre cele şase săptămâni de stat la coadă pentru o butelie în timpul lui Ceauşescu şi, de fapt, nici astea nu-l scoteau prea tare din pepeni. Pot spune că am întâlnit nu un român, ci