Ştie să cânte la chitară acustiscă, bas şi electrică, dar şi la tobe, pian şi clape, iar de aproape cinci ani face parte din trupa de folk Strunga. Este talentat şi, din harul său, a învăţat sute de copii să cânte.
Ionuţ Popescu cântă de când se ştie, dar, când era mic, nu şi-a concentrat toată atenţia asupra acestui aspect. Provine dintr-o familie care iubeşte muzică, părinţii lui fiind dascăli. Tatăl lui cântă la chitară şi el a fost cel care l-a făcut pe Ionuţ să îşi dea seama că vrea să urmeze o carieră în domeniul muzical. El i-a dat primele lecţii de chitară, fiind în acea perioadă profesor la Casa Pionierilor din oraşul Ţicleni. „ Am frecventat şi eu cursurile Casei Pionierilor, când eram elev în şcoala generală. Ce m-a determinat să mă apuc serios de cântat este faptul că am învăţat două trimestre la Liceul Pedagogic din Deva, în clasa a noua. Acolo, toţi colegii mei ştiau să cânte foarte bine, lucru care m-a ambiţionat şi pe mine să îi ajung din urmă şi să le demonstrez că pot cânta la fel de bine sau chiar mai bine decât ei”, spune Ionuţ Popescu. A revenit la Târgu-Jiu, la Liceul Pedagogic, unde a studiat la profilul Învăţători. Acolo a prins şi mai profund tainele muzicii, cunoştinţele de teorie fiindu-i de mare ajutor în cariera sa. „ Dacă ai cunoştinţe teoretice, e mai uşor să abordezi orice instrument”, a precizat Ionuţ.
A “reinventat” trupa de folk Strunga
După ce a terminat liceul, a lucrat ca învăţător cinci ani, timp în care a urmat şi cursurile Facultăţii de Drept. Apoi s-a înscris la Facultatea de Muzică, iar din 2005 lucrează ca profesor de muzică la Cercul de Muzică Folk din cadrul Palatului Copiilor din Târgu-Jiu. „acum vin la cursuri 120 de copii. Îi învăţ să cânte la chitară şi voce”, se mândreşte Ionuţ. Profesorul face parte şi din trupa de muzică folk Strunga, înfiinţat de Viorel Gârbaciu, care se destrăm