23 decembrie 1989. Maiorul Radu Durbac, unul dintre cei mai respectaţi rugbişti ai României, apăra cu arma în mână clubul Steaua, pe care l-a slujit o viaţă întreagă. Dintr-o dată, o rafală scurtă de mitralieră, trasă din spate de un atacator misterios, a făcut ca sportivul să se prăbuşească. Deşi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Militar, a decedat în ambulanţă, în braţele doctorului. A fost primul erou-martir din rândul sportivilor de performanţă.

La 20 de ani de la prăbuşirea comunismului din România, în biroul său, din cadrul Departamentului de Marketing al Stelei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, căruia nu-i dai însă mai mult de 30, ne priveşte atent, pe sub ochelari. Vorbeşte încet, încercând să nu scape nici un amănunt din istorisirea sa. Este Bobby Durbac, fiul regretatului rugbist.

“A fost ca-n filme. Abia venisem din oraş. Ştiam că în Bucureşti este un adevărat vacarm. Se trăgea peste tot. Am deschis televizorul pentru a vedea ultimele ştiri şi, la nici trei minute, a venit informaţia pe care nu aş fi dorit s-o aud niciodată. Pe micul ecran a apărut Cristian Țopescu, care a anunţat că sportul românesc are, din păcate, primul erou-martir al Revoluţiei. A început să enumere performanţele tatălui meu. «Fost căpitan al echipei naţionale de rugby... fost căpitan al echipei Steaua...», apoi i-a pronunţat numele. Am trăit tot timpul cu speranţa că este doar o ştire care va fi dezminţită ulterior. Din păcate, nu a fost să fie aşa”, povesteşte, cu glasul tremurând, Bobby.

Fiul său a aflat de tragedie de la televizor

Tânărul a ridicat receptorul telefonului, formând numărul clubului Steaua. Încă tot mai spera ca tatăl său să trăiască. Destinul a făcut însă ca informaţia comunicată la televizor să reprezinte crudul adevăr. Bobby derulează mental, cu grijă, firul evenimentelor acelui decembrie sângeros.

“Am plecat imediat la