Cum rezistă un broker pe o piaţă de intermediere în agonie?
Cătălin Miron, încă şeful serviciului de tranzacţionare al societăţii BCR Securities, are aerul atletului care tocmai a încheiat o cursă bună. Este sigur pe el, aşa că nu vorbeşte despre concurenţa acerbă de pe piaţa românească de brokeraj decât cu zâmbetul pe buze. Asta, chiar dacă la sfârşitul lunii decembrie, societatea la care a lucrat aproape trei ani (BCR Securites) îşi va înceta oficial activitatea.
Pentru el nu este decât un prilej pentru un alt început. La sfârşitul lunii septembrie, când acţionarii BCR Securities au aprobat lichidarea şi dizolvarea intermediarului, Miron nu a intrat în panică. Preluarea activităţii societăţii de brokeraj de către BCR, admisă ca participant la sistemul de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) încă din februarie 2008, nu era decât o chestiune de timp. Nu a făcut parte din mutările strategice dictate de criză (BCR Securities era pe profit după primele nouă luni de tranzacţionare din acest an, ocupând locul 31 în clasamentul general).
LA MÂNA CLIENŢILOR. Cătălin Miron a trebuit să scoată un timp extrem de bun la reorientare, într-o vreme în care multe case de brokeraj şi-au închis din sucursale pentru a supravieţui. O sută de investitori fidelizaţi, pregătire profesională şi puterea de a o lua mereu de la capăt au fost, însă, principalele lui atuuri. „Niciun broker nu are un spate asigurat. Depinzi numai de recomandările clienţilor“, punctează Miron. Oferta celor de la casa grecească de brokeraj IEBA Trust (locul 29 în topul intermediarilor la sfârşitul lunii octombrie) a picat la ţanc. Câştigul lor? Cei aproximativ 100 de clienţi care-l vor urma pe şeful serviciului de tranzacţionare al BCR Securities, în decembrie, când acesta îşi va lua în primire noul job.
Citeşte articolul integral în numărul 18 al revistei Forbes