Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii obişnuiţi, eroi de poveste în cărţi personalizate

Publicat in Adevarul, miercuri 23 decembrie 2009 ·

O afacere inedită face furori printre părinţii din Alba Iulia care vor să îşi surprindă copiii. Cărţile personalizate au fost lansate pe piaţa din Alba de puţin timp. Gabriela Chirilă este cea care a făcut primul pas în această afacere inedită.

„Era ceva nou şi tentant. Părinte fiind ştiam că oricui i-ar surâde ideea unui cadou aparte şi să îşi facă micuţii fericiţi. Prima reacţie am testat-o pe fiica mea de nouă ani şi mi-am dat seama repede că ideea va prinde“, a afirmat Gabriela Chirilă.

Impactul a fost cel dorit, iar copiii au devenit fericiţii posesori ai unor poveşti inedite ai căror eroi pricipali au devenit, peste noapte, ei înşişi. „În momentul în care copilul deschide una din cărţi începe aventura. Micuţii descoperă că povestea este cu şi despre ei, despre prietenii lor, familiile, oraşul lor şi multe altele. Fiecare poveste se concentrează pe o anumită temă şi este concepută în aşa fel încât să trezească curiozitatea micuţului de a citi“, a povestit Gabriela Chirilă. Ineditul acestor cărţi constă în faptul că micuţii nu mai caută să se identifice cu personaje din poveşti, pentru că ei înşişi, devin eroi de poveste.

Daruri speciale

Printre cei care au oferit astfel de daruri de Moş Nicolae se află şi Daniela Cujerean, o tânără asistentă medicală din Sebeş care a achiziţionat cartea „Citeşte şi zâmbeşte“, pentru nepoţica sa de şase anişori. „Nu pot descrie în cuvinte reacţia Anei. Asculta atentă povestea şi când a realizat că ea şi cei pe care îi iubeşte sunt eroii poveştii a izbucnit în lacrimi. Întrebările nu conteneau. De unde a ştiut moşul numele ei? De unde îi cunoaşte pe colegii şi educatoarea? Eram dezarmată şi nu mai ştiam ce să îi spun. Era foarte bucuroasă“, a povestit Daniela Cujerean, în vârstă de 24 ani. Tânăra este convinsă că darul pe care i l-a făcut Anei va deveni o amintire plăcută.

Copiii în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 22 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 11 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°