Folosind mărturii înregistrate, fragmente din interviuri realizate în timpul revoluţiei cât şi imediat după aceea, corespondentul RFI la Berlin, William Totok, se va opri asupra momentului Timișoara-București 1989. Totodată se va referi şi la reacţiile din Germania Răsăriteană. Ştirile din seara zilei de 17 decembrie 1989 venite din România erau contradictorii, imprecise şi derutante. Se ştia că la Timişoara a avut loc o demonstraţie şi că forţele de represiune ar fi deschis focul. Deşi s-a afirmat că legăturile telefonice cu România ar fi fost întrerupte, totuşi s-a reuşit stabilirea contactului cu mai multe persoane, în noaptea de duminică spre luni. Din convorbirile telefonice rezulta că s-a tras în manifestanţi. Atunci încă nu se cunoşteau date exacte privind numărul victimelor. În cursul zilei de luni, 19 decembrie, informaţiile telefonice fuseseră preluate de numeroase agenţii de presă şi posturi de radio. În acele zile dramatice au fost arestate sute de persoane despre a căror soartă s-a aflat cu mult mai târziu. Una dintre acestea a fost Adrian Goldănescu. În timpul detenţiei la penitenciarul din Timişoara, Goldănescu fusese bătut de adjunctul şefului securităţii locale, Radu Tinu, cel care s-a ocupat direct şi de supravegherea şi intimidarea pastorului Laszlo Tökes şi de discreditarea Hertei Müller. Dar iată mărturia lui Goldănescu înregistrată la scurtă vreme după victoria revoluţiei: „Goldănescu fusese eliberat din penitenciar miercuri, 20 decembrie, după ce revoluţionarii au creat primul nucleu organizatoric, Frontul Democratic Român. Ulterior, Frontul a dat publicităţii o proclamaţie, apelând la întreaga populaţiei a ţării să se alăture luptei pentru „democratizare“. Joi, pe data de 21 decembrie, maiorul Viorel Oancea a propus conducerii superioare a armatei un plan de acţiune care prevedea încetarea oricăror acţiuni violente. În aceeaşi zi Ceauşesc