Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de ani de la răsturnarea regimului ceauşist

Publicat in rfi, miercuri 23 decembrie 2009 ·

Folosind mărturii înregistrate, fragmente din interviuri realizate în timpul revoluţiei cât şi imediat după aceea, corespondentul RFI la Berlin, William Totok, se va opri asupra momentului Timișoara-București 1989. Totodată se va referi şi la reacţiile din Germania Răsăriteană. Ştirile din seara zilei de 17 decembrie 1989 venite din România erau contradictorii, imprecise şi derutante. Se ştia că la Timişoara a avut loc o demonstraţie şi că forţele de represiune ar fi deschis focul. Deşi s-a afirmat că legăturile telefonice cu România ar fi fost întrerupte, totuşi s-a reuşit stabilirea contactului cu mai multe persoane, în noaptea de duminică spre luni. Din convorbirile telefonice rezulta că s-a tras în manifestanţi. Atunci încă nu se cunoşteau date exacte privind numărul victimelor. În cursul zilei de luni, 19 decembrie, informaţiile telefonice fuseseră preluate de numeroase agenţii de presă şi posturi de radio. În acele zile dramatice au fost arestate sute de persoane despre a căror soartă s-a aflat cu mult mai târziu. Una dintre acestea a fost Adrian Goldănescu. În timpul detenţiei la penitenciarul din Timişoara, Goldănescu fusese bătut de adjunctul şefului securităţii locale, Radu Tinu, cel care s-a ocupat direct şi de supravegherea şi intimidarea pastorului Laszlo Tökes şi de discreditarea Hertei Müller. Dar iată mărturia lui Goldănescu înregistrată la scurtă vreme după victoria revoluţiei: „Goldănescu fusese eliberat din penitenciar miercuri, 20 decembrie, după ce revoluţionarii au creat primul nucleu organizatoric, Frontul Democratic Român. Ulterior, Frontul a dat publicităţii o proclamaţie, apelând la întreaga populaţiei a ţării să se alăture luptei pentru „democratizare“. Joi, pe data de 21 decembrie, maiorul Viorel Oancea a propus conducerii superioare a armatei un plan de acţiune care prevedea încetarea oricăror acţiuni violente. În aceeaşi zi Ceauşesc

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Lovitură pentru Chișinău. Gigantul rus Gazprom va suspenda exporturile de la 1 ianuarie

Ziare.com acum 22 minute
Compania rusească de energie Gazprom a transmis sâmbătă, 28 decembrie, că va suspenda exporturile către Republica Moldova începând cu dimineața zilei de 1 ianuarie 2025, din cauza datoriilor neplătite ale țării. Firma subliniază că își rezervă drept

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum o ora
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Primarul general al Capitalei speră ca până în vara acestui an rezultatele referendumului din 24 noiembrie să fie transpuse în legislaţie

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că Parlamentul este cel care trebuie să transpună în legislaţie rezultatele referendumului la care bucureştenii au fost chemaţi în 24 noiembrie şi ale cărui rezultate au fost validate.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°