Cu greu găsesc în propria-mi memorie un an mai apăsător decât cel pe care îl încheiem peste o săptămână.
Nu este nevoie de un studiu sofisticat pentru cauze. De la cătunul Găleşoaia până la kilometrul zero din inima Capitalei, oricare cetăţean-model va răspunde simplu: nebunia din viaţa politică ne-a intoxicat. 2009 a fost, într-adevăr, anul veninului maxim. Muşchii de pe trupurile combatanţilor s-au umflat până la explozie.
Fenomenul a contaminat grosul societăţii: mare parte din presă, voci din lumea civilă, armatele de funcţionari prinşi inevitabil în hora electorală. Am văzut şi revăzut filme cu voturi cumpărate, ţipete şi strigături „anti", ură de clasă, turnătorii justificate sau răsuflate. Apoi, ne-am trezit că trecuseră luni bune fără ca România să producă un vaccin împotriva molimei financiare ce ne infectase deja.
Peste toate s-a mai adunat şi o aniversare rotundă: 20 de ani de la marea turbulenţă din decembrie '89. A fost musai să ne amintim de acel moment-cheie care a schimbat destinul naţiei. Iar „Adevărul", prin serialul despre moartea Ceauşeştilor, a pus istoria în matca ei curată.
Efortul colegilor Florel Manu şi Grigore Cartianu n-a fost în zadar. Ştim acum povestea - mai limpede, dar şi mai tristă. Revoluţia ne-a schimbat viaţa, însă ea a fost născută pe o mare de sânge, pe conspiraţii kaghebiste, pe lucrături ale găştii 2 din fostul PCR, pe furăciunea bunei-credinţe a celor care şi-au riscat viaţa în stradă, pe împuşcarea dictatorilor în ziua de Crăciun după o băşcălie de proces. Tot acest pachet a fost un preţ prea mare pentru ce ne-a oferit România fără Ceauşescu. Şi aici fac legătura cu 2009 cel deprimat, plin de ură, venin, tristeţe şi sărăcie.
Aşa se închide cercul nostru de ţară. Arcul de timp peste cei 20 de ani arată chinuit, strâmb şi încordat. Pleacă din politic şi trece prin fiecare individ în parte. Am cons
