Pictura a fost mediul care l-a primit imediat ce s-a născut şi lucrul pe care şi l-a asumat definitiv la maturitate. George Mircea s-a născut într-o familie unde a intrat în contact cu pictura, dar şi cu importanţi intelectuali ai vremii, încă de vârstă foarte mică. El era copilul pe care tatăl său îl ducea cu sania sau căruciorul la „Saloanele Rebreanu", cele mai importante întâlniri între intelectuali în anii ʼ80.
De altfel, astfel de întâlniri erau fireşti chiar şi el acasă. „Am avut marele noroc să vin dintr-o familie înlăuntrul căreia am avut acces la foarte mulţi pictori. În anii ʼ80, casa noastră era vizitată de nume importante din pictură, dar şi de intelectuali ca Pleşu, Paleologu, Steinhardt", îşi aminteşte pictorul.
A făcut parte din prima generaţie care a urmat un liceu de arte la Bistriţa, pe atunci, o secţie a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu". Lucrul care l-a încurajat în pictură, în timpul liceului, a fost întâlnirea cu Horea Paştină, care venise la Bistriţa într-o tabără de pictură. „De el m-am ataşat destul de uşor şi am pictat împreună", îşi aminteşte el. Mai târziu, Horea Paştină avea să devină maestrul său, la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
„Jertfa de a fi mai mereu singur"
George Mircea este considerat, în prezent, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai generaţiei tinere de pictori români, alături de Bogdan Vlăduţă, Mihai Neamţu sau Virgil Scripcaru. Ce înseamnă pictor important? Unul pentru care programul expoziţional nu se opreşte după 2-3 ani, pentru care o mare parte din zi înseamnă atelier şi o mare parte din viaţă înseamnă singurătate, muzee şi studii. Iar pentru un pictor ca Mircea, studiile nu se rezumă la desen şi culoare, ci cuprind filosofie, antropologie, psihologie ş.a. Artistul mărturiseşte că pictura înseamnă „gânduri, muncă şi jertfă". „Jertfa de a fi mai mereu sing