Ani de zile n-am mai avut treaba cu framantarile post-revolutionare din Romania. In Germania, aveam alte griji. Azi insa, e „dupa 20 de ani“! Libertatea romaneasca a inceput, pentru mine, in 21 decembrie 89 si s-a incheiat in vara lui 90. Dupa „mai, animalule“, a urmat mineriada si lichidarea Pietelor Libere de Comunism. Au venit apoi alegerile. Iliescu a castigat cu un procent covarsitor, vreo 90%. Atunci, mi-am zis: „nu-mi mai ajunge viata, sa traiesc schimbarea cea adevarata, in Romania“. Inca nu stiu, daca am gresit.
In primavara lui 90, Piata Universitatii gemea de golani. Cu ecusoane de carton in piept si diplome universitare acasa. In Piata Universitatii, sute de mii de oameni au avut impresia ca pot clinti si muntii. Pentru acestia, Revolutia n-a fost comanda de la centrala sau scenariu TV. Insa n-a durat mult. Nici la Bucuresti, nici la Timisoara, si niciunde in tara.
Unii dintre „golanii“ cu capete si inimi sangerand dupa mineriada din 90, au luat drumul strainatatii. L-am luat si eu, insa nu inainte de a purcede pe urmele Revolutiei. Asa cum am putut, asa cum am stiut, pe atunci.
Hai cu noi
In dimineata zilei de 21 decembrie, eram acasa, la Arad. De protestele timisorene auzisem deja. La punctele de frontiera, toti granicerii erau in stare de alerta. Plutea insa o incertitudine. Nu stiai, daca tot ce s-a intamplat nu e doar o furtuna intr-un pahar cu apa. Atat de imbibat era aerul de Ceausescu si atat de eterna, „societatea socialista multilateral dezvoltata”. Ce sa crezi, din zvonuri si stiri de la radiouri straine?
Aveam ceva treaba prin casa. Cand, pe strada vad o coloana de oameni marsaluind inspre centrul orasului. Ce ziceau? Parca nu prea multe, „Desteapta-te romane” si „Veniti cu noi la Primarie!”. Zis si facut. Ma-mbrac in goana si incerc sa mai mobilizez din familie si dintre prieteni. Fie pre
