Dupa debutul fulminant de acum 15 ani cu "La rasaritul temnitei" (1994), Chris Tanasescu iese din nou la rampa cu doua volume aparute la doar cateva luni distanta unul de altul. Este vorba de "Romania cu amanuntul" (Vinea, 2008) si "Hermaia" (Vinea, 2009), care nu au mai retinut insa atentia cronicarilor autohtoni, chiar daca, valoric, nu se poate vorbi de nici un fel de scadere.
Si daca nu poezia, atunci macar numeroasele texte cu caracter teoretico-eseistic pe care le-a publicat el in ultimii ani in presa culturala ar fi fost de asteptat sa starneasca macar o reactie oarecare in randul criticilor mai tineri sau al acelui gen de cititori avizati, capabili sa guste fara prea multa vorba experimentul, jocul estetic.
Ei bine, n-a fost asa. Chiar daca lansarea de la Bookfest s-a bucurat de aportul mediatic al Simonei Popescu - sau poate tocmai de aceea, ar zice rauvoitorii -, "Hermaia" nu a cules nici o cronica serioasa si nici nu a fost semnalata prin gazete cum ar fi meritat, cu exceptia unei notite admirative a lui Dan Stanca din "Romania libera". In rest, tacere.
E drept, lui Chris Tanasescu nu-i prea pasa de opinia vedetelor mai mult sau mai putin improvizate de prin partea locului si prefera sa se tina departe de culisele vietii literare, cu metehnele-i binecunoscute, cu amicii de conjunctura si aranjamentele inerente. De la Gellu Naum, modelul absolut, a inteles sa-si asume marginalitatea ca pe o forma de asceza preliminara, exercitiu util, anticipand cristalizarea unei personalitati rotunde precum monada. Intr-adevar, dupa un deceniu si ceva de la debut, Chris reintra in joc cu alte ambitii decat orgoliul afirmarii de sine si al dobandirii unui prestigiu doar... literar. Credinta sa e ca poetul ("sfant trup si hrana siesi") e chemat sa joace rolul bardului din vechime, sa devina cumva anonim, sa traiasca adica pentru si printr-o com