* timp de 6 zile, aici va funcţiona un punct de informare a cetăţenilor * oamenii legii îi învaţă pe brăileni cum să se ferească de hoţii de buzunare sau din autoturisme
În perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii se vor afla printre cetăţeni pentru a-i învăţa cum să se ferească de infractorii care profită de aglomeraţia din magazine şi de neatenţia celor aflaţi la cumpărături. Timp de 6 zile, oamenii legii desfăşoară o serie de activităţi preventive, într-unul dintre cele mai aglomerate locuri din oraş, respectiv "Promenada Mall". Începând cu data de 22 decembrie, în intervalul orar 14.00 - 18.00, aici funcţionează un punct de informare a cetăţenilor, unde sunt prezenţi un reprezentant al Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi un poliţist de proximitate. "Scopul activităţilor este de a informa şi a educa populaţia cu privire la posibilitatea producerii unor fapte antisociale pe fondul agitaţiei şi aglomeraţiei specifice acestei perioade. Astfel, poliţiştii pun la dispoziţia celor aflaţi la cumpărături o serie de materiale informative cu privire la ce trebuie să facă pentru a preveni furturile din locuinţe, din portofele sau poşete, furturile din autoturisme, etc", a precizat agent Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În incinta hypermarketului, cu sprijinul "Carrefour Brăila", cetăţenii au posibilitatea să discute în mod direct cu poliţiştii. Pentru a nu deveni victime ale tâlhăriilor, oamenii sunt sfătuiţi să nu îşi ţină la vedere obiectele de valoare sau bijuteriile, să păstreze portofelul într-un buzunar interior, să nu deţină sume mari de bani asupra lor sau să le afişeze la vedere în momentul efectuării unor plăţi. Totodată, poliţiştii le recomandă brăilenilor să evite deplasările prin locuri izolate, iar în situaţia în care o persoană devine victima unui furt sau a alt