Universităţile de stat au devenit suportul pe care proliferează tot mai mult învăţământul cu plată. Din totalul studenţilor înscrişi la licenţă, master, doctorat, în 2009, mai mult de jumătate plătesc taxe. Deşi numărul plătitorilor este mai mare decât al celor finanţaţi de stat de 1,19 ori, taxele strânse sunt de 2,1 mai mici decât alocările de la buget primite de universităţi. Majoritatea banilor se duc pe salarii. Culmea este că normele din învăţământul supe

Universităţile de stat au devenit suportul pe care proliferează tot mai mult învăţământul cu plată. Din totalul studenţilor înscrişi la licenţă, master, doctorat, în 2009, mai mult de jumătate plătesc taxe.

Deşi numărul plătitorilor este mai mare decât al celor finanţaţi de stat de 1,19 ori, taxele strânse sunt de 2,1 mai mici decât alocările de la buget primite de universităţi. Majoritatea banilor se duc pe salarii. Culmea este că normele din învăţământul superior au scăzut de la 45.000 la 43.000.

„Teoretic, valoarea taxelor nu ar trebui să fie mai mică decât sumele alocate de stat, dar lupta pentru atragerea studenţilor este mare“, apreciază Ion Ciucă, director al Direcţiei Finanţare Învăţământ Superior din cadrul Ministerului Educaţiei. Nici studenţi cu taxă nu ar trebui să existe la facultăţile de stat, deoarece ministerul stabileşte cifrele de şcolarizare în funcţie de indicatori precişi. „Când face evaluarea facultăţilor, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior trebuie să le spună cât pot şcolariza, pe programele autorizate. În speţă, pe cele de la Învăţământul la Distanţă. Acolo este surplusul. Probabil că au nişte date, dar nu vor să le facă publice“, declară Ion Ciucă. Reprezentanţii ARACIS se apără. „Noi propunem cifra recomandată de şcolarizare!“, susţin aceştia. Rectorii profită de lacunele sistemului şi solicită locuri cu taxă, iar ministerul le aprob