Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima strigare la cumpărături şi plata facturilor

Publicat in Adevarul, joi 24 decembrie 2009 ·

Băimărenii care nu au reuşit să-şi facă ultimele cumpărături pentru masa de Crăciun îşi vor putea umple coşul abia după 26 decembrie. Pe durata sărbătorilor sunt deschise trei cabinete stomatologice şi trei farmacii.

Reporterii Adevărul de Seară au centralizat programul magazinelor, stomatologiilor, farmaciilor, casieriilor pentru utilităţi şi a transportului în comun pe perioada Crăciunului.

Trei farmacii lucrează non-stop

Pentru cei care vor face în noaptea de Crăciun abuzuri alimentare şi de alcool vor putea apela la una dintre cele trei farmacii care vor avea program non stop. Este vorba despre farmacia „Someşana” din Cartierul Vasile Alecsandri, „Cardio” din Cartierul Săsar şi „Helena” de pe bulevardul Republicii.

Stomatologie

În perioada Crăciunului, în municipiu vor funcţiona trei cabinete stomatologice. Astfel, vineri, 25 decembrie, între orele 09:00 – 18:00, va fi de gardă doctorul Carmen Uţă, cabinetul fiind situat pe strada George Coşbuc, numărul 5, iar sâmbătă, 26 decembrie, între orele 09:00 – 18:00 va fi de garda doctorul Călina Crişan, de pe strada Gheorghe Bilaşcu, numărul 22 A. De asemenea, în ultima zi de Crăciun, duminică, 27 decembrie, între orele 09:00 – 18:00, va fi de serviciu medicul Maria Neţa, pe strada Gheorghe Bilaşcu numărul 5.

Peste şapte trenuri anulate de Crăciun

În perioada Crăciunului, trenurile CFR Călatori urmează să circule după un program special, unele dintre ele fiind anulate temporar. Agenţiile CFR din Maramureş vor fi închise în 25 şi 26 decembrie. Trenurile rapide 741/742 nu vor pleca din Baia Mare în 25 decembrie şi nu vor sosi din Bucureşti în zilele de 25 şi 26 decembrie. În 26 decembrie, trenul accelerat 1744 Baia Mare – Timişoara nu va circula, iar perechea sa 1743, Timişoara – Baia Mare, nu va circula în 25 decembrie. Trenurile rapide „Săgeata albastră” 843/843-2, 8

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 29 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 19 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°