La revoluţie, dar şi acum, după două decenii, românii îşi strigă în trei-patru vorbe nemulţumirile. Ies în stradă pregătiţi cu replici tăioase. Deseori de amar, şi tot mai rar de bucurie. În decembrie ’89, ura s-a împletit cu urletul de libertate. Însă până să simtă eliberarea, românii au scandat din tot sufletul „Jos Ceauşescu!”. Slogan după slogan, comunismul devenea tot mai mut, iar democraţia tot mai sonoră. Cuvintele care ne-au adus unde suntem astăzi sunt greu de uitat. Aşa că, fară să facem o listă, ni le amintim.
“Timişoara sânge, România plânge”
Fiecare episod al Revoluţiei din 1989 a avut partea lui de sloganuri. Revolta, frica, nemulţumirea, bucuria ori tristeţea s-a strigat în stradă la unison în mai multe colţuri ale ţări. Prima oară, românii au scandat aproape fără oprire “Libertate, libertate, libertate”, „Suntem gata să murim” la Timişoara, apoi până-n toată ţară. Aici s-a şi dat tonul. “Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”, “Noi suntem poporul” sunt doar câteva dintre vorbele care au răsunat în Piaţa Operei în oraşul de pe Bega, chiar în noaptea de 20 decembrie. Atunci, setea de libertate se împletea cu teama şi scotea la iveală scutul de protecţie dat de puterea mulţimilor, iar cuvintele erau singurele arme. Sloganuri precum „Noi nu suntem huligani”, „Nu vă fie frică” ori „Fără violenţă” le insufla putere revoluţionarilor. Aşa că după 24 de ore, tot ei au fost cei care au declarat Timişoara un oraş liber. Vocea lor fusese auzită.
Doar o zi mai târziu, Bucureştiul se alătura strigătului din vestul ţării. O mare de oameni cerea să se facă dreptate şi pe străzile Capitalei. “Ieri în Timişoara, azi în toată ţara! Timişoara! Timişoara!”. Aici nimeni nu mai auzea apelul disperat al dictatorului. Iar vorbele „Alo, alo!” ori „Staţi liniştiti la locurile voastre!” au rămas fără ecou şi au devenit istorie. Centrul di
